Poliția de Frontieră Române, la datorie în perioada Paștelui Catolic și a Floriilor Ortodoxe. Ce nereguli au fost constatate
Poliția de Frontieră Române, la datorie în perioada Paștelui Catolic și a Floriilor Ortodoxe. Ce nereguli
136
Marime text
La sfârșitul săptămânii trecute, când catolicii au celebrat Învierea lui Hristos și ortodocșii au sărbătorit Floriile, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere de la frontiera externă, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat. Aproximativ 3.500 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră.Potrivit Poliției de Frontieră, a fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere de la granița cu Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, traficul călătorilor desfăşurându-se fluent și operativ.
În ceea ce priveşte valorile de trafic prin aceste puncte, în perioada 03-05 aprilie 2026, au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru 215.000 de persoane, cetățeni români și străini şi peste 44.000 de mijloace de transport.
De asemenea, la frontiera cu Ungaria și Bulgaria (pe căile de comunicație sau în diverse noduri rutiere, în limita celor 30 de km de la linia de frontieră în interior), dar și pe cursele aeriene și maritime care circulă în spațiul Schengen, polițiștii de frontieră români au făcut controale aleatorii și nesistematice pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor și pentru a preveni și combate faptele ilegale.
Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri au folosit terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în perioada de referință, peste 54.000 de verificări în aplicația eDAC“ - conform Poliției de Frontieră
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - în această perioadă poliţiştii de frontieră au constatat:
- 236 de infracţiuni şi contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 2.170.000 lei;
- au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 100.000 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 62 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.
- Descoperirea a mii de bunuri suscepibile a fi contrafăcute estimate la o valoare de aproximativ 1,6 milioane lei. În urma controalelor efectuate asupra mai multor mijloace de transport, au fost descoperite aproximativ 6.800 de articole vestimentare, încălțăminte, produse de marochinărie și parfumerie, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate și susceptibile a fi contrafăcute. Posesorii acestora nu au putut prezenta documente de proveniență, motiv pentru care bunurile au fost indisponibilizate, iar persoanele implicate sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unor produse purtând o marcă înregistrată fără drept.
- Depistarea a 16 migranți ascunși într-un automarfar. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Nădlac au oprit pe autostrada A1 un automarfar turcesc, condus de un cetățean turc, care transporta, aparent, role textile. La control, în compartimentul de marfă au fost descoperiți 16 cetățeni străini – 15 din Irak și unul din Siria – fără documente de călătorie valabile în Spațiul Schengen. Persoanele au fost preluate pentru cercetări, iar ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale
- Descoperirea a trei autoturisme căutate de autorități europene. Primul, furat din Austria, a fost găsit în Maramureș în urma unei acțiuni și a unei percheziții. Celelalte două au fost depistate la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, unul urmărit de autoritățile italiene și celălalt furat din Italia, deși documentele prezentate păreau în regulă. În toate cazurile, autoturismele au fost indisponibilizate, iar persoanele implicate sunt cercetate pentru tăinuire.
- Confiscarea unei arme cu aer comprimat și muniție la Aeroportul Cluj-Napoca: În zona cargo a Aeroportului Cluj-Napoca, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, inspectori vamali și echipaje canine a identificat un colet care conținea o armă cu aer comprimat și muniția aferentă. Lipsa documentelor legale pentru introducerea și deținerea acestui tip de armament a dus la indisponibilizarea bunurilor și demararea verificărilor.
PRECIZĂRI:În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră a acționat în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.
Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație“ - conform Poliției de Frontieră
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


