MAE România, alături de Finlanda și Norvegia în demersurile privind controlul modelelor avansate de inteligență artificială
MAE: România, alături de Finlanda și Norvegia în demersurile privind controlul modelelor avansate de inteligență
28 Oct, 2026 18:15
ZIUA de Constanta
203
Marime text
203
Marime text

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a reprezentat România astăzi, 28 octombrie 2026, la reuniunea la nivel înalt, în format videoconferință, a inițiativei Finlandei și Norvegiei „Call for Control of AI Frontier Models”, dedicată impactului, reglementării și oportunităților oferite de dezvoltarea Inteligenței Artificiale, transmite un comunicat din partea MAE.
În cadrul intervenției sale, ministrul a subliniat că problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate, cu implicații directe asupra democrației, economiei și securității internaționale. În acest context, a evidențiat importanța unei abordări centrate pe controlul uman, care să asigure respectarea drepturilor fundamentale, a valorilor democratice și a dreptului internațional, concomitent cu valorificarea oportunităților oferite de noile tehnologii.
România susține dezvoltarea unor mecanisme eficiente pentru prevenirea utilizării abuzive a sistemelor avansate de IA, având în vedere înmulțirea amenințărilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare, dar și utilizarea Inteligenței Artificiale în aplicațiile militare.
Ministrul Dan Neculăescu a exprimat deschiderea României de a împărtăși expertiză și experiențe relevante în gestionarea acestor provocări de securitate, în special la nivelul unor grupuri tematice. De asemenea, a reafirmat disponibilitatea părții române de a contribui activ la eforturile internaționale pentru dezvoltarea unor standarde comune în domeniu.
Citește și:
Luca Niculescu, mesaj de solidaritate după tragedia feroviară din Spania- România este pregătită să ofere sprijin
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


