Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Seminarul internaţional „Penser l’Europe“, o tradiţie ajunsă la majorat (document)

ro

30 Sep, 2019 00:00 1963 Marime text

Înfiinţată în anul 1998, Fundaţia naţională pentru ştiinţă şi artă (FNSA) îşi desfăşoară activitatea sub egida Academiei Române şi este păstrătoarea unei excepţionale tradiţii, ajunsă la a XVIII-a ediţie.
 
Este vorba despre seria de seminare anuale „Penser l’Europe“, începute în anul 2002, organizate de FNSA în colaborare cu Academia Română, Institutul Franţei, Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia, Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare din Spania şi Academia de Doctori din Catalunia, Spania, şi la care participă preşedinţi de academii, oameni de ştiinţă şi din sfera culturii umanistice din România şi din întreaga lume, oameni politici, reprezentanţi ai bisericii.
 
La prima ediţie, desfăşurată în septembrie 2002 la Sinaia, „Unde se opreşte Europa?” a fost tema întâlnirii, în cadrul căreia s-a discutat despre globalizare şi culturile naţionale; Balcanii, spaţiul confluenţelor culturale; rolul academiilor naţionale în spaţiul european al cercetării.
 
În perioada 3-5 octombrie 2019, în Aula Academiei Române, se va desfăşura cea de-a XVIII-a ediţie, cu o temă foarte provocatoare „Le rôle des Académies Européennes au XXI-e siècle” („Rolul Academiilor Europene în secolul XXI”).

În secţiunea „Documente“ puteţi consulta agenda evenimentului, precum şi lista de participanţi.
 

#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti   

 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.   Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.


 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii