Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 22 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teren din Constanța scos la licitație. Unde este situat și care este prețul de pornire (DOCUMENT)

ro

22 Nov, 2025 14:31 82 Marime text
foto: Pixabay Consilierii locali din Constanța urmează să voteze, în ședința Consiliului Local din 27 noiembrie, Proiectul de Hotărâre nr. 445/2025, care vizează aprobarea vânzării prin licitație publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește prețul minim de pornire a vânzării terenului în suprafață de 167 mp situat în municipiul Constanța, str. Ecaterina Varga nr. 7, identificat cu număr cadastral 257289, proprietatea privată a municipiului Constanța.

Proiectul este inițiat de Primarul Vergil Chițac. 


Prețul minim de pornire a licitaţiei

Prețul minim de pornire a licitației este în euro, respectiv 144.789 euro, fără TVA, stabilit prin raportul de evaluare nr.254404/06.11.2025, întocmit de firma de evaluare aflată sub contract de prestări servicii evaluare cu municipiul Constanţa.
TVA-ul se plăteşte conform reglementărilor fiscale în vigoare la data efectuării operaţiunii.

Prin înscrierea la licitaţie şi depunerea ofertei, toate condiţiile impuse prin documentația de atribuire se consideră însuşite de către ofertanți.

Organizatorul licitației va anunța în scris, cu confirmare de primire, toți ofertanții cu privire la rezultatul licitației publice.
Procedura licitației publice poate fi contestată la Tribunalul Constanţa, Secţia de contencios administrativ și fiscal, în termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.


Taxa de participare la licitație în cuantum de 1000 lei este nereturnabilă; se poate achita prin virament bancar în contul RO 34TREZ23121360250XXXXX deschis la Trezoreria municipiului Constanţa cod fiscal 4785631 sau altă formă de plată (on line, etc).

Întreaga documentație de atribuire (caiet de sarcini, fişa de date, formulare) sunt puse la dispoziţia solicitanților în baza cererii formulate şi înregistrate şi a achitării contravalorii de 100 lei. Contravaloarea documentației nu se restituie.

Cumpărătorul se obligă să suporte cheltuielile ocazionate de: raportul de evaluare al terenului supus vânzării în sumă de 665,5 lei, respectiv contravaloarea documentației cadastrale, dacă este cazul. Cumpărătorul va achita contravaloarea taxelor și a celorlalte obligaţii financiare ocazionate de autentificarea notarială a contractului de vânzare.


 Criteriile de atribuire ale contractului și ponderile aplicate


Criteriile de atribuire ale contractului şi ponderile acestora sunt următoarele: cel mai mare preț oferit: pondere 40%; capacitatea economico financiară a ofertanților (dovedită prin extrase bancare sau alte înscrisuri oficiale care să certifice deținerea contravalorii prețului minim al licitaţiei): pondere 10%; protecţia mediului înconjurător: pondere 20%; condiții specifice impuse de natura bunului supus procedurii de vânzare: pondere 30%.


În secțiunea Document a materialului puteți consulta proiectul în integralitate.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:


Teren de 477 mp dintr-o zonă de interes a stațiunii Mamaia, scos la licitație (DOCUMENT)


 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii