Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Datornicul lui Mazare, reconfirmat administrator al Blue Beach

ro

09 Jun, 2010 02:41 4745 Marime text
cap_1.jpgIoannis Skantzikas a fost reconfirmat în funcţia de administrator al SC Blue Beach SRL.

În urma hotărârii nr. 6 din 12 mai a.c. a Adunării Generale a Asociaţilor firmei, Skantzikas, deţinător a 20% din capitalul social, Antonio Gioxas, şef peste 30% din afacere şi SC Mega Development SRL (50%) reprezentată prin administrator Sorina-Gina Hortolomei-Moscu au decis reconfirmarea grecului pe funcţie. Cetăţeanul elen este cunoscut mai ales datorită faptului că îi este dator primarului Radu Mazăre cu suma de 600.000 de euro. Şi asta de ceva vreme, nu de ieri de astăzi. Skantzikas şi Gioxas deţin împreună o serie de afaceri, unele dintre ele destul de cunoscute în peisajul constănţean: Black Sea Suppliers, Europroiect, Metal Trade, Instalatorul, Romexpress Line, Blue Beach, Oro Invest, Oro Construct şi Iolkos Invest. Gioxas are, fără partenerul său, Mec-El Project Engineering SRL. În ceea ce priveşte Mega Development SRL, firma poate fi plasată cu lejeritate în apropierea primarului Radu-Ştefan Mazăre. Afacerea are sediul pe strada Pescarilor nr. 96, bl FZ 15, sc. A, ap 25, iar unic asociat este firma cipriotă Talmage Overseas Limited. Administrator este Sorina-Gina Hortolomei-Moscu. Talmage este implicată în firme cum ar fi New Home Construct SA şi City Park Management. Prima dintre acestea apare în dosarul retrocedărilor, iar cea de-a doua este unul dintre business-urile din spatele City Park Mall, centru comercial construit pe teren retrocedat de Radu Mazăre către Holland Development Group, afacere administrată de aceeaşi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu. Mai mult, despre femeie se spune că ar fi verişoara primarului Constanţei şi unul dintre oamenii săi de încredere, în grija căruia şi-ar fi lăsat afacerile. Sorina-Gina Hortolomei-Moscu deţine, potrivit Registrului Comerţiului, părţi sociale în Mehmetoglu, Contest, Termoinstal Construct, Aqualand, Clubo Galactic, Galamob şi Galatap. De asemenea, femeia este cenzor la Mobitom SA, dar şi administrator la Mehmetoglu, Bulevard SA, Termoinstal Construct, Mega Development, Millenium Global Development, Aqualand SA, Holland Development Group şi Contest SRL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii