Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:28 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Elevii unei școli gimnaziale au fost în excursie la o fermă de animale (galerie foto)

ro

04 Nov, 2019 13:06 1938 Marime text
Clipe de neuitat au petrecut 42 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Marin Sorescu”, într-o excursie organizată de către Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța duminică, 3 noiembrie, la o fermă de animale din satul constănțean Olteni. Este vorba despre ferma ce aparține producătorilor locali Monica și Vasile Bratu, care își comercializează produsele obținute în Piața Tomis III, administrată de Regie.

Elevi ai claselor a V-a, a VII-a și a VIII-a, însoțiți de cadre didactice, au vizitat întreaga fermă de animale, ce cuprinde peste 2.500 de oi, 170 de vaci, 1.000 de capre, dar și cai și porci. Copiii au adorat să le hrănească și au avut șansa să învețe noțiuni elementare despre sursa hranei, importanța consumului de alimente provenite de la producători locali, dar și să se implice la toate activitățile ce au loc într-o fermă, printre care și prepararea brânzei.

Cei mai curajoși au muls vacile și au dus caprele la islaz. „Mă bucur că am hrănit animalele şi i-am ajutat pe fermieri să ducă vacile şi caprele la islaz. Am înțeles azi că doar munca îți oferă satisfacții”, a mărturisit Antonio Asaftei, elev în clasa a VIII-a.


Astfel, preț de câteva ore, elevii au uitat cu desăvârșire de telefoane mobile și tabletă, absorbiți de frumusețea naturii, de meseriile simple, de legătura cu animalele și de gustul autentic al mâncărurilor realizate din produse naturale.

„Azi am învățat o nouă lecție - alimentația bio, munca la fermă şi coeziunea grupului asigură supraviețuirea. Să prețuieşti munca şi să te bucuri de roadele ei înseamnă stima de sine. Elevii şcolii noastre au fost impresionați de tot ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos. Se demonstrează, astfel, încă o dată, aşa cum a spus Lucian Blaga, că ,,veşnicia s-a născut la sat", a precizat profesor Mariana Marin.


Deoarece aerul curat le-a făcut elevilor poftă de mâncare, cei de la fermă le-au oferit oaspeților să guste din diferite sortimente de brânză - caș, brânză sărată și brânză de burduf, însoțite de mămăligă aburindă. 

La întoarcere, copiii au primit fructe proaspete, provenite de la producătorii locali din piețele constănțene.

„Am văzut cum este viața la fermă şi am fost foarte impresionat să văd că se mănâncă sănătos, iar oamenii sunt mulțumiți că îşi câştigă traiul zilnic”, a povestit un alt elev, Sebastian Manole, din clasa a VII-a.

„Am cunoscut nişte oameni minunați, în mediul lor de viață, de la fermă. Salutăm inițiativa RAEDPP de a organiza excursia la ferma de animale din satul Olteni, comuna Independența. Elevii şcolii noastre au fost inițiați în „smântânitul oalelor” şi au văzut ce înseamnă să mănânci sănătos. Am plecat cu amintiri şi momente unice alături de cei care ne-au oferit un crâmpei din viața la țară”, potrivit directorului adjunct al Școlii Gimnaziale „Marin Sorescu”, profesor Mariana Saghin.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanta
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii