Știri Constanța Aproximativ 500 de elevi din Cumpăna, în excursie la Aqua Magic din Mamaia (Galerie foto)
Știri Constanța: Aproximativ 500 de elevi din Cumpăna, în excursie la Aqua Magic din Mamaia (Galerie foto)
01 Jul, 2026 19:35
ZIUA de Constanta
176
Marime text
176
Marime text

Aproximativ 500 de elevi din clasele 0–XII de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna au participat astăzi, 1 iulie 2026, la o excursie organizată la parcul acvatic Aqua Magic din Mamaia, în cadrul unei activități devenite tradiționale pentru elevii din comună.
Copiii, însoțiți de cadre didactice și părinți, au petrecut o zi dedicată relaxării și distracției, bucurându-se de tobogane, piscine și alte atracții ale parcului acvatic, într-un context considerat de organizatori drept unul ideal pentru începutul vacanței de vară.
Transportul a fost asigurat de administrația locală, prin intermediul a 10 autocare, în cadrul unui parteneriat între Primăria și Consiliul Local Cumpăna și conducerea complexului Aqua Magic Mamaia.
Reprezentanții administrației locale au transmis că astfel de activități contribuie la crearea unor experiențe memorabile pentru copii, subliniind colaborarea de durată cu partenerii implicați în organizarea evenimentului.
„Zâmbetele copiilor și entuziasmul cu care au trăit fiecare moment sunt cea mai frumoasă confirmare că astfel de experiențe rămân printre cele mai prețioase amintiri ale copilăriei”, a precizat administrația locală
Citește și
Județul ConstanțaPremiere, la Cumpăna, pentru turneul Junior Summer Cup Constanta 2026, etapa a doua (GALERIE FOTO)
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


