Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:00 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Care este starea de sănătate a marinarilor ucrainieni aduși la Spitalul Județean Constanța

ro

12 Mar, 2021 14:30 1800 Marime text


Cei 9 marinari ucraineni, salvați de pe nava care s-a scufundat ieri în largul Mării Negre, au fost aduși în această dimineață la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Au fost investigati complex (analize de laborator, radiografii, CT), fără să fie constatate probleme deosebite. Starea generală a celor 9 pacienți este relativ bună, sunt toți stabili hemodinamic însă, având în vedere faptul că au fost supuși unei hipotermii prelungite, vor fi spitalizați câteva zile pentru a fi ținuți sub observație astfel încât să poată fi evitate anumite complicații care pot să apară în astfel de situații.

Internată este și pacienta adusă ieri cu elicopterul, tot în urma acestui naufragiu. Aceasta a suferit cateva fracturi la nivelul oaselor fetei dar starea ei este stabilă.

Conducerea SCJU în colaborare cu autoritățile locale și ucrainene au monitorizat întreaga situație și au luat toate măsurile  pentru a le asigura servicii medicale rapide si complete .
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii