Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:59 24 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Berbeci salvaţi de pe nava eşuată „Queen Hind“, din judeţul Constanţa în Ilfov

ro

11 Jan, 2020 00:00 1663 Marime text

Oile salvate din Portul Midia au fost transportate el de către Asociaţia ARCA, condusă de Kuki Bărbuceanu, la Periş, judeţul Ilfov, aproape de capitală.
 
De altfel, motivul pentru care s-a ajuns la decizia de a fi mutaţi 180 de berbeci de la Constanţa la Periş este pentru a-i salva, după cum a precizat liderul ARCA.
„Nu am zis că le salvăm până la capăt? Aşteptăm să intre în proprietatea noastră, pentru că acum se află doar în custodie. Este o procedură şi mai durează. Apoi vom da spre adopţie berbecii, pentru a nu ajunge în abator”, a spus Kuki Bărbucenau.
 
Vineri, 10 ianuarie, de la ora 8, echipa ARCA a fost la Nuntaşi, judeţul Constanţa, pentru preluarea şi transportul celor 180 de berbeci care au supravieţuit, într-o fermă special amenajată la nord de Bucureşti. „Condiţiile de care se vor bucura oile în acest nou spaţiu vor fi excelente, aşa cum v-am promis. Vor fi permanent sub supravegherea noastră şi se vor bucura de o viaţă liniştită şi departe de exploatarea umană”, au mai transmis reprezentanţii ARCA.
 
Amintim că, pe 24 noiembrie 2019, o navă cu 14.600 de oi la bord s-a scufundat în Portul Midia, din judeţul Constanţa. Nefericitul eveniment s-a petrecut fix în ziua alegerilor prezidenţiale din România. Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, de 3785 tdw, încărcată cu 14.600 de oi şi un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în duminica alegerilor, în bazinul Portului Midia, după ce a plecat de la chei. Aproximativ 14.000 de cadavre de oi ar trebui să fie incinerate.
 
Citeşte şi:
 
Document oficial Opt firme au depus oferte pentru ranfluarea navei „Queen Hind“, eşuată în Portul Midia, şi scoaterea oilor decedate

CN APM va anunţa ce firmă se va ocupa de ranfluarea navei şi de scoaterea cadavrelor animalelor din Portul Midia

CN APM Constanţa se ocupă de nava eşuată în Portul Midia. Când ar urma să fie scoase cadavrele oilor
 
Cronologia unei bâjbâieli Plan de intervenţie pentru scoaterea cadavrelor din nava scufundată în Portul Midia, în bătaia vântului

Huţucă (PNL) - „Nici în cazul Midia, Arafat nu a gestionat absolut nimic. A făcut spectacol de presă alături de ONG-uri“

ANR Lucrările de ranfluare a navei răsturnate vor fi preluate de „Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa

A fost protest la Ministerul Agriculturii! Iubitorii de animale au scandat pentru oile din portul Midia (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii