Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:51 07 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost întocmit dosar penal Tragedie în județul Constanța. O mamă a apelat 112 pentru a anunța decesul copilului său de numai trei luni

ro

19 Nov, 2019 11:29 810 Marime text
Astăzi, în jurul orei 07.40, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați prin 112 de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 3 luni, a decedat.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că trupul neînsuflețit nu prezintă urme vizibile de violență.

Din primele cercetări a reieșit faptul că în această dimineață, în jurul orei 05:00, femeia ar fi hrănit copilul, iar la 07.30 a observat ca acesta nu mai respira.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În data de 19.11.2019 la ora 07:39 am fost solicitaţi prin sistemul 112 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unui sugar în localitatea Movilița, str. Liliacului nr. 1, județul Constanţa, motivul solicitării “copil posibil decedat”, informează SAJ Constanța.  

A fost trimis un echipaj de tip C2 (CT- 18- SOC) din substaţia Eforie Sud, ora de plecare la caz 07:40, ora de ajungere la caz 07:57.

La locul solicitării a fost gasit un copil de sex feminin, de ~ 3 luni decedat, cu lividităti cadaverice prezente, a fost declarat decesul la ora 08:01.

Istoricul medical: naștere la termen, al treilea copil, greutatea la naștere 3340 g, diagnosticată cu talus valgus bilateral, alimentația- lapte praf.

La evaluarea din luna octombrie a avut greutatea 5000 g, ulterior mama afirma ca a inceput sa scada in greutate, in prezent având ~ 3500 g.

Cazul a fost predat echipajului de poliție zonal.


Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?

Comentarii