Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

42 de ani de la cea mai mare catastrofă navală din istoria României. Zeci de marinari și-au pierdut viața

ro

15 Nov, 2021 10:59 2659 Marime text
Ziua de 15 noiembrie 2017 este zi de doliu şi de tristă aducere aminte pentru urmaşii în viaţă ai celor 42 de membri din echipajul navei Independenţa, morţi la datorie acum 42 de ani, în slujba fostei Flote Maritime Comerciale Române.

„Din ultimul vostru port de acostare, Portul Eternităţii, vă simţim alături de noi, cei rămaşi încă în viaţă, la durerea cauzată de dispariţia navelor ce aveau arborat pavilionul României şi formau flota maritimă comercială.

Vom porni şi noi în ultimul voiaj fără întoarcere, cu speranţa că flota română va deveni ce a fost şi mai mult decât atât. Plecăm frunţile cu închinare şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să vegheze în continuare somnul cel veşnic al celor dispăruţi în groaznicul accident petrolier Independenţa, distinşii noştri foşti colegi în ale meseriei.”, se arată într-un mesaj de comemorare transmis la împlinirea a 42 de ani de la naufragiu.


Nava „Independenţa“ a fost cel mai mare supertanc petrolier românesc. El a fost construit în 1977 la Şantierul Naval Constanţa. Cu un deplasament de 150.000 tdw, „Independenţa“ a fost primul petrolier din această serie şi clasă şi era cea mai mare navă construită vreodată în România, fiind considerată nava-amiral a flotei comerciale româneşti, un Titanic al flotei româneşti. Ceremonialul de botez al navei a avut loc pe data de 27 mai 1977, în prezenţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Evenimentul a fost marcat de la început de un eşec, pentru că sticla de şampanie lansată de Elena Ceauşescu nu s-a spart, ci doar a lovit bordajul navei. Incidentul a fost considerat un semn rău şi chiar un blestem. 

În dimineaţa zilei de 15 noiembrie 1979, în timp ce revenea din al 19-lea voiaj, „Independenţa“ se afla în Marea Marmara, pentru a tranzita Bosforul spre Marea Neagră. La ora 4.35 (ora locală), petrolierul românesc a fost lovit în dreptul tancurilor 3-4 babord de nava grecească „Evriali“. Abordajul a provocat spargerea tancurilor de marfă ale petrolierului şi deversarea unei mari cantităţi de ţiţei în mare. Din cauza scânteilor produse, s-au declanşat puternice explozii, care au făcut ca nava să ia foc şi să eşueze arzând. Din echipajul de 45 de marinari, au murit 42, dintre care 11 au fost daţi dispăruţi. Numai trei marinari au reuşit să se salveze. Incendiul a durat 29 de zile, fiind stins în dimineaţa zilei de 14 decembrie 1979.

Vinovat de producerea accidentului a fost comandantul grec al cargoului „Evriali“, Alekos Adamopulos, care a fost condamnat la 20 de luni de închisoare. Perioada de detenţie rămasă de executat a fost transformată în cauţiune de numai 850 de dolari. Din cauza stării grave în care se afla, petrolierul „Independenţa“ nu a mai putut fi recuperat pentru reparaţii.

Sursa foto:Arhiva ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii