26 iunie 1941 Flota sovietică ataca orașul Constanța. 350 de obuze asupra portului și a gării Palas

 

• În zorii zilei de 26 iunie 1941, nave româneşti din Marea Neagră se vor angaja în schimburi de lovituri de artilerie cu nave sovietice.

 

• Grupare de luptă sovietică formată din crucişătorul «Voroşilov», şase distrugătoare şi alte câteva nave mici, a întreprins un atac împotriva portului Constanţa.

 

• Au fost înregistraţi 63 de supravieţuitori.

 
Gruparea inamică a fost descoperită la 60 de mile est de coastă de submarinul «NMS (Nava Majestăţii Sale) Delfinul», care patrula în zonă. O forţă navală mult superioară condusă de cuirasatul «Pariskaia Komuna» aştepta la 120 de mile pentru a exploata un eventual succes.
 
 

 
 
 
Riposta română a fost fermă. La ora 4,12, distrugătoarele «NMS Regina Maria» şi «NMS Mărăşeşti» au manevrat pe o direcţie paralelă cu atacatorii şi au deschis focul cu tunurile de 130 mm.
 

 
Datorită falezei înalte, navele româneşti nu puteau fi observate, în timp ce siluetele navelor sovietice erau foarte clar vizibile.
 
Navele sovietice erau mai mari şi mai puternice. Aveau tunuri de 130 mm, care trăgeau,  undeva spre uscat.
 
Imediat, încep să tragă şi tunurile de pe distrugătorul Regina Maria.
 
La ora 4,20, nava sovietică «Harkov» a fost lovită de un obuz românesc. Aproape imediat, un alt obuz retează catargul principal al celuilalt distrugător sovietic, «Moskva».
 
Focul românesc a fost susţinut, la ora 4,22, de artileria de coastă germană cu tunuri «Tirpitz». Grav lovite, cele două distrugătoare sovietice încep retragerea.
 

 
În retragere,  distrugătorul sovietic  „Moskva“, clasa Leningrad ( 2.582 to.,   echipaj: 259 membri,  armament: 6 tunuri x 130 mm, două lansatoare de torpile x 533 mm, 9 torpile, două tunuri x 76 mm, 4 tunuri x 37 mm, 6 mitraliere, 84 mine tip „1926“), a fost încadrat de proiectilele de 280 mm ale bateriei germane de coastă „Tirpitz“ (3 tunuri x 280 mm, amplasate la Sud de Constanţa, între Lazu şi Agigea, în punctul „La vii“, montate în martie 1941).
 
 
Din această cauză, nava sovietică a fost nevoită să efectueze un rondou şi a intrat în câmpul de mine amplasat în zona costieră a Constanţei.
 
Distrugătorul a lovit o mină şi s-a scufundat, rupt în două, la o adâncime de circa 40 metri, în timp ce se afla travers de Tuzla, la aproximativ 15 Mm de ţărmul românesc.
 
Au fost înregistraţi 63 de supravieţuitori.
 

Despre Bateria “Tirpitz”

 
La sfârșitul lui 1940, aliații germani înființeaza la București misiunea Marinei de Război Germane, conduse de Amiralul Tillesen, având ca prim obiectiv asigurarea apărării navale a punctelor cheie ale Litoralului. De elaborarea și punerea în practică a acestui deziderat a fost responsabil Amiralul Fleischer.
 
Artileria de coastă românească a momentului dispunea de baterii de tun la Eforie, la Mamaia și Sulina, însă echipamentul era depășit fizic și moral. Cu ceea ce deținea Armata Română în acel moment nu se putea asigura nici măcar protecția campului de mine ce înconjura portul Constanța, cu atât mai puțin puteam spera să respingem atacul unei forțe navale sovietice.
 
Astfel, în iarna lui 1940, au fost aduse la Constanța 6 tunuri de calibrul 280 mm, provenind din materialul de rezervă al unor cuirasate germane din Primul Război Mondial. Conform planurilor întocmite de Comandamentul Marinei Regale Romane, împreuna cu Misiunea Marinei de Razboi Germane, 3 dintre tunuri au fost distribuite pentru crearea bateriei Tirpitz, iar celelalte 3 au format bateria Lange Bruno, la Mamaia – o baterie mobilă, montată pe calea ferată.
 
În primăvara lui 1941 s-a început construcția bateriei Tirpitz, iar la momentul ianugurării, baza mai dispunea, pe lângă cele 3 mega-tunuri, de tunuri antiaeriene calibrul 88 mm, tunuri anticar calibrul 75 mm și o subunitate motorizata compusă dintr-un număr de antiblindate pe senile.
 
Asta nemaiamintind mitralierele și pistoalele-mitralieră. Întreaga baza era înconjurată de două garduri de sarma ghimpată și câmp minat. Nu mai puțin de 600 de militari germani deserveau bateria Tirpitz.
 
Actorii principali – cele trei tunuri. Vorbim despre tunuri uriașe, greutatea totală a unui tun era 40 de tone, iar lungimea țevii tunului 12 metri. Expedia proiectile de 300 kg și 90 cm lungime la o cadență de 3/minut. A fost cea mai mare piesa de artilerie care a bubuit vreodată pe pământ românesc.
 
Misiunea de protecție a coastei românești, incluzând bateriile Tirpitz și Lange Bruno, a revenit Divizionului 613 artilerie marină de coastă, comandat de capitanul de corvetă Fritz Sureth. Bateriile de tun erau astfel plasate încât acopereau cu foc întregul câmp de mine ce proteja Constanța dinspre mare.
 
Ambele baterii au fost date în folosință în martie 1941, și nu a durat mult până au fost și întrebuințate într-o misiune reala. Pe 26 iunie 1941, are loc atacul forței navale sovietice asupra Constanței, distrugătoarele Moskva şi Kharkov (distrugătoare clasa Leningrad, 6 tunuri de 130 mm) trimițând 350 de obuze asupra portului și a gării Palas.
 
Sunt lovite câteva vagoane-cisterna și unele magazii. Bateria de coastă de la Agigea răspunde imediat cu foc.
 
Distrugătoarele românești NMS Regina Maria și NMS Mărăști intră în luptă și deschid focul asupra navelor sovietice.
 
Bateria Tirpitz deschide focul la orele 4:22, executând 10 salve (unele surse specifică chiar 39 de focuri) către navele inamice: o prima salvă pentru reglarea elementelor de tragere, apoi trei salve cu toate cele trei tunuri.
 
Harkov este avariat ușor de loviturile distrugătoarelor romanesti și a tunurilor germane și se retrage. Încadrat între obuze ce explodau agonizant de aproape, Moskva lansează perdea de fum și face un rondou în încercarea de a degaja lupta.
 
Panicat, echipajul îndreptă vasul chiar spre câmpul de mine. Inevitabil, lovește o mină ce explodează și rupe vasul în două. Moskva se scufundă imediat, la 40 de metri adâncime, travers de Tuzla, luând cu ea 331 din cei 400 de membri ai echipajului, informează rumanianmilitary.ro.  
 
 Sursa foto: Wikipedia.org, rumanianmilitary.ro.