Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:39 25 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apelul IPJ Constanța de Ziua Copiilor Dispăruți „Fiecare secundă contează! Nu așteptați 24 de ore pentru a suna la Poliție!”

ro

25 May, 2026 20:40 174 Marime text
Sursă foto: Facebook/IPJ Constanța
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța informează că astăzi, 25 mai, marcăm Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, un moment de solidaritate la nivel mondial cu familiile care traversează drama dispariției unui copil, dar și un semnal de alarmă care ne reamintește importanța prevenției și a reacției rapide.

„Fiecare secundă contează!
Dincolo de eforturile operative ale polițiștilor, cea mai eficientă armă rămâne prevenția și comunicarea deschisă dintre părinți, cadre didactice și copii.

Un copil protejat este un copil ascultat.

Prevenirea disparițiilor începe în familie. Comunicarea deschisă, încrederea reciprocă și implicarea constantă în viața copilului sunt elemente esențiale pentru dezvoltarea unei relații sănătoase și sigure.

Discutați frecvent cu copiii despre activitățile lor, prieteni și mediul online.
Învățați-i cum să reacționeze dacă se pierd sau se simt în pericol.
Stabiliți reguli clare privind deplasările și programul zilnic.

Fiți atenți la activitatea lor online și explicați-le riscurile interacțiunilor cu persoane necunoscute.
Păstrați o fotografie recentă a copilului și informații actualizate despre acesta.
Dacă un copil lipsește de acasă, chiar și în mod voluntar, sesizați imediat Poliția. Nu este necesar să așteptați 24 de ore”, transmite IPJ Constanța.

112 - Numărul unic pentru apeluri de urgență

116 000 - Linia europeană pentru copiii dispăruți


„Siguranța copiilor este responsabilitatea tuturor. Prin atenție, dialog și implicare, putem contribui la prevenirea unor situații care pot avea consecințe grave”, adaugă instituția.

 

Citește și:
Poliția este pe urmele făptașilor care au avariat o țeavă de gaz pe Aleea Topolog din Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii