Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:45 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

20 noiembrie, evenimente în istoria lumii. Organizația Mondială a Sănătății anunță primul efort global de combatere a SIDA. Pe cine aniversăm astăzi

ro

20 Nov, 2021 10:39 1261 Marime text
  • La data de 20 noiembrie 1986, Organizația Mondială a Sănătății anunță primul efort global de combatere a SIDA
Iată ce alte evenimente au marcat ziua de 20 noiembrie, de-a lungul anilor 

1805: Singura operă a lui Beethoven, Fidelio, are premiera la Viena.

1820: Scufundarea vasului-balenieră Essex, în apele Americii Latine, după ce a fost lovit în mod repetat de un cașalot. Se presupune că acest eveniment ar fi inspirat capodopera lui Herman Melville, Moby Dick.

1852: Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi "Pensionatul Domnesc de fete". Din 1890, școala funcționează în localul construit de arhitectul Ion Mincu, lângă Grădina Icoanei; după 1948 și până în 1993 instituția se va numi "Liceul Zoia Kosmodemianskaia".

1916: Primul Război Mondial: Guvernul României se retrage din Muntenia ocupată, la Iași, noua capitală a țării.

1917: Are loc prima mare bătălie de tancuri, la Cambrai în Franța, unde aproape 400 de tancuri, atacând pe un front de 16 km, au străpuns apărarea trupelor germane.

1917: Ucraina este declarată republică.

1945: Procesele de la Nürnberg: Încep la Palatul de Justiție de la Nürnberg procesele împotriva a 24 de foști lideri germani, pentru crime de război.

1947: Prințesa Elisabeta (viitoarea regina Elisabeta a II) s-a căsătorit cu ducele de Ediburgh, Philip Mountbatten.

1986 Organizația Mondială a Sănătății anunță primul efort global de combatere a SIDA

1989: Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Până în prezent (2017), Convenția a fost adoptată de 196 de țări, membre ale Națiunilor Unite (cu excepția SUA si a Somaliei). Orice stat care semnează Convenția îi recunoaște conținutul, se obligă să îl respecte și să îl aplice în mod corespunzător.

2003: Michael Jackson este arestat sub acuzația de molestare a unui copil.

2019: Prințul Andrew, Duce de York, al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a, se retrage din toate atribuțiile publice în lumina acuzațiilor de viol, afirmând că asocierea sa cu miliardarul american Jeffrey Epstein care s-a sinucis în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale, a cauzat perturbări majore în activitatea familiei regale.

Aniversări

1942: Joe Biden, politician american, al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (2020-prezent)

Sărbători

Sf. Grigorie Decapolitul; Înainteprăznuirea Intrării în Biserica a Maicii Domnului; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ierarh Proclu (calendarul creștin-ortodox)

Sursa foto: Pexels/ Anna Shvets 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii