Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:37 13 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum, când şi unde va fi înmormântat preotul Arsenie Papacioc Lacrimi şi durere la căpătâiul Patriarhului Dobrogei (galerie foto)

ro

20 Jul, 2011 20:22 5640 Marime text
papacioc_01.jpgArsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai ortodoxiei, va fi condus azi pe ultimul drum

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, Stavropighie Patriarhală, în vârstă de 97 de ani, a decedat, marţi, în jurul prânzului, în ambulanţa care îl transporta pe drumul dintre Techirghiol şi Constanţa. El s-a stins din viaţă în jurul orelor 10.00, în sânul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de mai multe ori în decursul acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Sute de credincioşi s-au adunat ieri de dimineaţă la mănăstirea Techirghiol, pentru a-şi lua rămas bun de la cel care a fost părintele Arsenie Papacioc. Zeci de călugări şi călugăriţe din ţară au venit la mănăstirea Techirghiol, pentru a-i aduce un ultim omagiu părintelui arhimandrit. Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui a fost depus în biserica Sânta Marie, într-un sicriu de mahon, cu un capac cu aer condiţionat. El a fost îmbrăcat în hainele monahale.

papacioc_04.jpgPărintele Arsenie Papacioc a asistat pentru ultima dată la o slujbă prilejuită de sărbătoarea Sfântului Ilie. „Soarta părintelui Arsenie Papacioc se aseamănă cu a profetului Ilie. Aşa cum prorocul Ilie a fost prigonit, şi părintele Arsenie Papacioc a fost prigonit pentru că s-a lăsat de cele lumeşti, atunci când a decis să-l urmeze pe Dumnezeu", le-a spus părintele arhimandrit Cleopa Nistor, credincioşilor care au participat la slujba de ieri. „Marţi dimineaţă părintele era foarte slăbit, însă era lucid şi comunica. În jurul orelor 10.00, a fost afectat de o insuficienţă respiratorie şi cardiacă şi, răsuflând de trei ori, s-a stins din viaţă. Am chemat salvarea, însă când au ajuns au constat decesul. Părintele a trecut la Domnul liniştit, cu seninătatea caracteristică. O să-l înmormântăm în curtea mănăstirii", a mai spus părintele arhimandrit Cleopa Nistor. În curtea mănăstirii a fost ridicată o scenă, pe care va fi depus mâine sicriul cu trupul neînsufleţit al arhimandritului.

A fost şi preşedintele României la priveghi

Pe scenă au fost depuse zeci de buchete de flori şi coroane. Preşedintele ţării, Traian Băsescu, şi soţia au ajuns marţi seara la Mănăstirea Sfânta Maria, au depus flori şi au aprins o lumânare pentru cel ce a fost duhovnicul mănăstirii din Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc. Menţionăm că, până acum, la mănăstirea Techirghiol nu a mai fost înmormântat niciun reprezentant al clerului.

Timp de 35 de ani, Arsenie Papacioc a fost duhovnic al Mănăstirii Techirghiol

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai ortodoxiei româneşti, s-a născut la 13 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieţi, din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. În 1932, a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Este primit ca „frate" la Mănăstirea Cozia în 1947 şi îndeplineşte pe rând mai multe ascultări la Schitul Cioclovina din judeţul Gorj (1948-1949) şi la Mănăstirea Sihăstria (1949). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti (1950), a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Slatina (26 septembrie 1950). Este arestat la 14 iunie 1958 şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale". Astfel, trece prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava. A fost eliberat în 1964. După ieşirea din închisoare, este numit preot în Ardeal; a fost un timp stareţ la Mănăstirea Cozia, iar, din 1976, devine duhovnic al Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Era supranumit şi Patriarhul Dobrogei.

Părintele Arsenie Papacioc - mărturie despre sine:

„Am fost al şaptelea copil la părinţi, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieţi, satul Mişleanu, judeţul Ialomiţa. Părinţii se numeau Vasile şi Stanca. Tata a fost agent sanitar peste şase sate şi a contribuit masiv la construcţia bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Şi de aici vine numele. Era aromân şi i s-a spus: «Popa cu cioc» - Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Şi bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia şi s-a instalat pe Ialomiţa, unde era câmpie. M-au întrebat la un interviu de ce m-am făcut călugar? M-am făcut călugar să mă iau la luptă cu Dumnezeu şi să-l birui. E foarte îndrăzneaţă afirmaţia... În Vechiul Testament, se spune despre Iacov care se lupta cu Dumnezeu - şi L-a biruit. Ce înseamnă? Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Omul este singura verigă de legătură între Creator şi creaţie. I s-a încredinţat marea răspundere să răspundă de soarta creaţiei. Dacă am afirmat că mă iau la luptă cu Dumnezeu, n-am folosit o figură de stil... Noi, cei care am venit la mănăstire, am împlinit cuvintele Sfintei Scripturi. Omul în societate îşi susţine voia să poată rezolva problemele ce apar... în mănăstire trebuie să ne tăiem voia liberă, deci cu cine te lupţi? Cu Creatorul voinţei libere! Teoretic e uşor, dar practic?... Tot ce se spune despre om, că poate să se îndumnezeiască după har, eu am încercat şi am văzut că se poate. Unde mă găsesc, mă găsesc ca un om neputincios, dar sunt pe drum...A-ţi tăia voia înseamnă să te pierzi în ceea ce ai fost ca personalitate în lume şi să te regăseşti în ceea ce este îngerul - de aceea ne numim cin îngeresc. Şi sfaturile mele pentru o serie întreagă de fii duhovniceşti care vin aproape zilnic să-mi spună că vor să plece la mănăstire sunt: nu te duci la mănăstire ca să găseşti mănăstire, să faci tu mănăstire! Prin felul de a asculta, prin stăruinţa de a-ţi tăia voia, prin maniera de a şti să fii cuminte, tu faci mănăstire. Efortul de a-ţi păstra curăţia şi sărăcia nu este atât de grozav, deşi nu este uşor pentru că nu este vorba de a renunţa tu singur; este vorba de atacurile drăceşti cu mare râvnă şi mare fierbinţeală şi cu mare unitate cu draci să te pună în situaţia de a călca voturile călugăreşti".

SCRISOARE DE CONDOLEANŢE

Îmi exprim profunda tristeţe pentru trecerea la Domnu' a celui care a fost Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mânăstirii Sfânta Maria Techirghiol, încă din anul 1976.

Plecarea Sa dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru Oraşul Techirghiol, pentru ortodoxie şi pentru toţi cei care L-au cunoscut şi preţuit, ierarhi, preoţi şi credincioşi din ţară şi străinătate.

Rămânem profund recunoscători Duhovnicului nostru, Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc - Cetăţean de Onoare al Oraşului Techirghiol.

Dumnezeu să-L odihnească în pace!

PRIMARUL ORAŞULUI TECHIRGHIOL

ADRIAN STAN

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • iulia 08 Aug, 2011 00:36 DUMNEZEU SA:L ODIHNEASCA IN PACE PE Pr.ARSENIE