Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă PMP 30 august 2014

ro

30 Aug, 2014 16:20 1226 Marime text
Astăzi, 30 august 2014, Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat au semnat un Protocol de susţinere a candidaturii doamnei Elena Udrea la Preşedinţia României şi o alianţă politică în vederea unor candidaturi comune la alegerile locale şi parlamentare din 2016.
 
 
Candidatul PMP Elena Udrea a vorbit despre importanţa acestei susţineri: „Astăzi am semnat două documente care au fost aprobate înainte în forurile statutare ale celor două partide. Primul protocol, al Aliantei Politice PMP-PNŢCD, se referă la sustinerea candidatului PMP, Elena Udrea, la Preşedinţia României. Al doilea protocol prevede constituirea Alianţei Politice PMP-PNŢCD în vederea alegerilor locale şi naţionale din anul electoral 2016.
Ţin să le multumesc colegilor din PNŢCD pentru încrederea pe care mi-o acordă. Este un alt moment istoric pentru mine, în demersul de câştigare a Preşedinţiei României, precedat de alte două momente importante. Primul moment a fost atunci când Preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat susţinerea pentru candidatura mea. Al doilea moment a fost  atunci când alte personalităţi au venit alături de mine. Anunţul lui Cristian Diaconescu de a se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi anunţul lui Emil Boc care mă sprijină în această campanie.
Astăzi şi PNŢCD vine în susţinerea mea, întârind un proiect care va fi unul câştigător în aceste alegeri prezidenţiale. Le mulţumesc pentru încrederea pe care mi-o acordă. Pe 16 noiembrie vom da viitorul Preşedinte al României”.
 
Obiectivul politic al Alianţei PMP-PNŢCD este câştigarea Preşedinţiei şi formarea viitorului Guvern: „Din acest moment, noi împreună aducem dinamismul şi energia în această campanie. Dumneavoastră veniţi cu un brand istoric. Vom reuşi să construim un proiect politic cu care vom continua la Cotroceni. Vă mulţumesc pentru că susţineţi o femeie pentru funcţia de Preşedinte. Va fi un pas important. România are nevoie cu adevărat de această schimbare. O femeie Preşedinte este cea mai importantă schimbare care se poate întâmpla în aceste alegeri. Vom respecta istoria dumneavoastră şi vom fi o alianţă puternică în 2016. Vom merge împreună în alegerile din 2016 şi vom construi cea mai puternică alianţă de centru-dreapta. Vom da viitorul Preşedinte şi viitorul Guvern. Vom construi în România viitoarea guvernare de centru-dreapta care va aduce prosperitatea”, a punctat Preşedintele PMP
 
La rândul său, preşedintele Partidului Naţional Creştin Democrat,  Aurelian Pavelescu şi-a declarat susţinerea totală pentru candidatura doamnei Elena Udrea.
 „O felicit pe Elena Udrea, prima femeie care candidează la Preşedinţie. În aceste zile nu există liminte; insulta şi calomnia au devenit reguli în societate. Să îţi asumi această candidatură înseamnă mult curaj şi caracter şi merită suportul nostru. Vă mulţumesc pentru aprecierea pe care  i-o acordaţi Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Vom fi un partener loial şi onest. Avem obiective ale întregii naţiuni, nu doar stabilite de partidele noastre. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat va fi alături de dumneavoastră”, a concluzionat Aurelian Pavelescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii