Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:13 21 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta - 14 Octombrie 2010

ro

14 Oct, 2010 23:08 1629 Marime text
Prin rechizitoriul din data de 14 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor NIŢĂ IOAN, de 53 de ani, NIŢĂ IONEL, de 25 de ani şi NIŢĂ MARIAN de 23 de ani, adică tată şi doi fii, toţi trei din oraşul Murfatlar, care au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

S-a reţinut în sarcina acestora că, după ce ultimul dintre ei a fost depistat, în noaptea de 12/13 octombrie 2010, în timp ce sustrăgea cupoane de şină din calea ferată în zona Palas a municipiului Constanţa, după ce a fost condus la sediul poliţiei, iar autoturismul folosit pentru transportul bunurilor sustrase a fost indisponibilizat, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi au promis şi ulterior au şi remis lucrătorului de poliţie care instrumenta furtul suma de 1.500 de lei, cu scopul ca acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi, pe cale de consecinţă, să facă dispărut dosarul de urmărire penală înregistrat la Postul de Poliţie T.F. Palas şi să restituie în condiţii ilicite autoturismul indisponibilizat. În urma denunţului formulat de lucrătorul de poliţie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a delegat ofiţerii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie Constanţa, aşa încât la data de 13 octombrie 2010 cei trei inculpaţi au fost depistaţi în flagrant când au remis suma de bani poliţistului denunţător.

Toţi cei trei inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar odată cu emiterea rechizitoriului a fost formulată şi propunere de arestare preventivă faţă de aceştia.

Dosarul cauzei a fost trimis Tribunalului Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii