Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recepţia la terminarea lucrărilor de consolidare şi modernizare a corpului A al Spitalului Clinic de Urgenţă dr. Bagdasar - Arseni din Municipiul Bucureşti

ro

19 Oct, 2012 22:53 943 Marime text

Astăzi, 19 octombrie a.c., a avut loc recepţia la terminarea lucrărilor de consolidare şi modernizare a corpului A de clădire a Spitalului Clinic de Urgenţă dr. Bagdasar - Arseni din Municipiul Bucureşti, obiectiv de investiţie promovat şi finalizat în cadrul Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţiilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă - Componenta B: Reducerea riscului seismic, implementat cu finanţare dintr-un împrumut de la Banca Mondială şi cofinanţarea Guvernului României, precum şi din bugetul Beneficiarului.

Pe lângă lucrările de consolidare, s-au executat lucrări de reabilitare, atât din punct de vedere funcţional, cât şi din punct de vedere al dotărilor medicale şi sanitare, precum şi a finisajelor şi a protecţiei termice, în vederea încadrării în normele şi normativele sanitare de funcţionare, în vigoare pentru spitale.

Corpul A al Spitalului, construit în perioada 1974-1975, are un regim de înălţime de S+P+10E şi în urma consolidării au rezultat o arie construită de 1.380 m2 şi o arie desfăşurată de 16.951 m2, iar în urma restructurării secţiilor a rezultat o capacitate de 504 paturi.

Valoarea totală a investiţiei la momentul recepţiei lucrărilor este de 93.070.344,35 lei, din care din proiect (împrumut BIRD şi cofinanţare Guvernul României), prin bugetul MDRT - 19.171.962,38 de lei, reprezentând 20%, şi din sursele Ministerului Sănătaţii - 73.898.381,97 de lei, reprezentând 80%.

Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (în calitate de administrator de proiect şi coordonator al lucrărilor) şi beneficiarul obiectivului (Spitalul Clinic de Urgenţă dr. Bagdasar - Arseni") au realizat o investiţie care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a obiectivului în cazul producerii unor seisme majore.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii