Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 13 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Sibiu Furt calificat, sibian reținut

ro

14 Nov, 2023 12:44 525 Marime text
Nr. 306 din 14 noiembrie 2023
 
BULETIN DE PRESĂ
                                       
Cercetat penal pentru infracțiuni la regimul rutier, a fost reținut
La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Ighișu Nou, cercetat penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul circulației.
În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 01,00, polițiștii Biroului Rutier Mediaș l-au depistat pe bărbat pe raza localității de domiciliu în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Totodată, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din verificările efectuate a rezultat că autoturismul condus este neînmatriculat.
În baza probatoriului administrat, polițiștii rutieri au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
 
Furt calificat, sibian reținut
La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 17 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată (6 acte materiale).
În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada martie – septembrie a.c., ar fi sustras băuturi alcoolice de pe raftul mai multor societăți comerciale din municipiul Sibiu, creând un prejudiciu de aproximativ 1.200 de lei.
În baza probatoriului administrat, față de persoana bănuită s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii