Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:59 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Sibiu Cercetat penal pentru furt calificat, un sibian a fost arestat preventiv

ro

19 Feb, 2024 12:20 332 Marime text
Nr. 39 din 19 februarie 2024
 
BULETIN DE PRESĂ   
 
Cercetat penal pentru furt calificat, un sibian a fost arestat preventiv
La data de 16 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 29 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, sibianul este bănuit că, în noaptea de 7/8 februarie, împreună cu un alt sibian în vârstă de 32 de ani, arestat preventiv într-o altă cauză penală, ar fi pătruns prin efracție în sediul unei societăți comerciale din municipiul Sibiu de unde ar fi sustras o casetă de bani care conținea aproximativ 10.000 de lei.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, iar la data de 17 februarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
 
Violență în familie, bărbat reținut
La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unei stări conflictuale între o femeie și fostul soț, în localitatea Biertan.
La locul evenimentului, polițiștii au constatat că, în cursul zilei de 16 februarie a.c., pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie și ar fi amenințat-o cu moartea.
În urma evaluării efectuate privind riscurile la adresa integrității fizice a victimei,  polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de femeie la o distanță mai mică de 100 de metri.
Pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
La aceeași dată, în jurul orei 23.30, la nivelul Dispeceratului I.P.J. Sibiu s-a primit o alertă prin care se semnala faptul că dispozitivul montat a fost înlăturat, polițiștii intervenind de urgență în zona indicată.
Bărbatul a fost depistat și s-a constatat că acesta distrusese dispozitivul electronic.
În cauză, s-a deschis un nou dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Întrucât persoana în cauză a refuzat montarea unui alt dispozitiv de supraveghere, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
La data de 18 februarie a.c., procurorul de caz a dispus față de bărbat aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 30 de zile și a impus obligația montării unui nou dispozitiv de monitorizare electronică.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii