Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Sibiu Conducere sub influența substanțelor psihoactive

ro

12 Jan, 2024 10:39 408 Marime text
Nr. 11 din 12 ianuarie 2024
 
BULETIN DE PRESĂ   
 
Sibiancă reținută, cercetată penal pentru furt calificat
La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut o sibiancă în vârstă de 41 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, femeia este bănuită că, în perioada 21 – 23 decembrie 2023, ar fi pătruns fără drept în pivnița unui imobil din municipiul Sibiu de unde ar fi sustras produse alimentare în valoare de 1.600 de lei.
În baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore. Aceasta urmează a fi prezentată unității de parchet competente pentru a dispune măsuri preventive în consecință.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
  •  
 
Conducere sub influența substanțelor psihoactive
La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 19.30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grigore Ionescu din Cisnădie, un localnic în vârstă de 24 de ani nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Avrig.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
În urma testării șoferului din Cisnădie cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul  fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii