Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Cluj Buletin de presă - 18.04.2022

ro

18 Apr, 2022 14:00 595 Marime text
Nr. 176560/145 din 18 aprilie 2022
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII
BIROULUI DRUMURI NAȚIONALE ȘI EUROPENE
 
 
La data de 16 aprilie a.c., un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Așchileu, județul Cluj a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului Rutier Cluj – Biroul Drumuri Naționale și Europene, în urma producerii unui accident rutier, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției și vătămare corporală din culpă.
 
În fapt, la data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 18.10, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 16, pe raza localității Suatu, soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 7 ani, din municipiul Cluj-Napoca și avarierea a două autovehicule.
 
Din primele cercetări a rezultat faptul că impactul a avut loc între autoturismul condus de bărbatul de 56 de ani, din direcția localității Reghin și un autoturism condus din sensul opus de către o femeie, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
 
Un minor, în vârstă de 7 ani, pasager în autoturismul femeii a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.
 
Ulterior coliziunii, bărbatul ar fi părăsit locul unde s-a produs evenimentul rutier, fiind identificat în jurul orei 00.00, în cadrul activităților derulate de polițiști.
 
Testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
 
 
**
 
DEPISTAT SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE
 
La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 00.25, polițiștii municipiului Câmpia Turzii, alături de cei ai Secției 4 Poliție Rurală au depistat un conducător auto, în vârstă de 32 de ani, din comuna Mihai Viteazu, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 150, în localitatea Viișoara, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
 
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
 
 
**
 
CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS ȘI FURT ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ
 
La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 18.20, în cadrul activităților de prevenire derulate, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un tânăr de 16 ani, care se deplasa cu un autoturism pe strada Frăgăriște, din municipiul Turda.
 
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că minorul ar fi sustras autoturismul aflat parcat pe raza municipiului.
 
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii