Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 20 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Cluj Buletin de presă - 12.09.2022

ro

12 Sep, 2022 15:09 645 Marime text
Nr.176560/305 din 12 septembrie 2022
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
 
 
DEPISTAT AVÂND DREPTUL DE A CONDUCE SUSPENDAT
 
La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiului, polițiștii municipiului Câmpia Turzii au oprit un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Luna.
 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul figurează având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
**
 
REZULTAT POZITIV INDICAT DE DRUGTEST
 
La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii Biroului Rutier Dej au oprit pentru verificări autoturismul condus de o tânără, în vârstă de 22 de ani, pe DN1C.
 
Testarea acesteia cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor interzise, fiind ulterior condusă la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
 
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
**
 
 
TESTARE POZITIVĂ CU APARATUL ETILOTEST     
 
 
La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 22.40, polițiștii Biroului Rutier Cluj au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Calea Dorobanților, de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiu Cluj-Napoca.
 
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat concentrația de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind astfel condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcolului sau a altor substanțe.
 
**
 
TRANSPORT DE MATERIAL LEMNOS VERIFICAT DE POLIȚIȘTI
 
 
În noaptea de 10 spre 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție Baciu au depistat, în urma unei sesizări înregistrate la S.N.U.A.U. 112, prin organizarea unui filtru rutier, un tranport de material lemnos efectuat cu un ansamblu de vehicule, în timpul deplasării în localitatea Baciu.
 
 
Verificările au fost continuate de către polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, care, alături de specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, cu sprijinul  Ocolului Silvic Gilau din cadrul Directiei Silvice Cluj, au procedat la inventarierea materialului lemnos.
 
Datele obținute au fost analizate în raport cu informațiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0, fiind constatate nereguli privind efectuarea de fotografii la momentul emiterii avizului, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010.
 
În paralel, având în vedere neconcordanțele identificate în raport cu avizele de însoțire pentru materialul lemnos transportat, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privirea la comiterea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței materialului lemnos, faptă prevăzută și pedepsită de art. 68 din  Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic.
 
Întreaga cantitate de material lemnos, în volum de 37,27 metri cubi, precum și ansamblul de vehicule format din cap tractor și semiremorcă au fost indisponibilizate.
 
În continuare sunt efectuate cercetări sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
 
**
 
ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR ÎN ZONA MUNICIPIULUI GHERLA ȘI ÎN LOCALITĂȚILE ARONDATE
         
 
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla au acționat în perioada 09-11 septembrie, în vederea creșterii responsabilizării și a disciplinei rutiere în rândul participanților la trafic.
În urma acțiunii, polițiștii au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale.
De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză.
 
Acțiuni pentru responsabilizarea participanților la traficul rutier, dar și pentru prevenirea comiterii faptelor antisociale au fost demarate în perioada menționată și de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla, fiind legitimate 69 de persoane și verificate  54 de autovehicule.
 
Abaterile înregistrate au impus aplicarea a 33 de sancțiuni contravenționale, 24 dintre acestea pentru încălcarea normelor regimului rutier.
 
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni flagrante la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii