BCCO Târgu Mureș șapte persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, de minori și camătă
BCCO Târgu Mureș: șapte persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de
23 Jan, 2026 16:13
ZIUA de Constanta
97
Marime text
97
Marime text
Nr. 62 din 23 ianuarie 2026
ȘAPTE PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE, DE MINORI ȘI CAMĂTĂ
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au documentat activitatea infracțională a 7 persoane (șase bărbați și o femeie), cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și camătă.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în cursul anului 2025, cinci persoane ar fi constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, având ca scop obținerea unor sume de bani de la persoane nevoiașe.
Inițial aceste persoane ar fi fost împrumutate cu diverse sume de bani, iar în momentul în care nu își mai puteau achita datoriile și dobânzile pretinse, persoanele cercetate le-ar fi transportat la muncă în agricultură, pe teritoriul Ungariei, unde le-ar fi reținut plata pentru munca prestată.
Totodată, în contul datoriilor, membrii grupului infracțional organizat și-ar fi însușit beneficiile sociale care li se cuvin datornicilor, sub formă de alocații sau ajutoare sociale.
O altă metodă de îndatorare a persoanelor utilizată de către grupul infracțional organizat ar fi fost comercializarea de carne de porc și produse alimentare, „pe caiet ”, prin intermediul magazinului alimentar deschis de către unul dintre membri, unde acesta ar fi vândut și persoanelor aflate în imposibilitate de plată.
Acest mecanism de îndatorare a fost astfel conceput încât, datornicii, persoane nevoiașe, provenite din medii sociale defavorizate, ajungeau foarte greu sau chiar niciodată, să își achite integral datoria și toate dobânzile percepute.
De asemenea, pentru a recupera datoriile de la diversele persoane împrumutate, membrii grupării ar fi fost sprijiniți de alte două persoane, un angajat al unei instituții publice, care le-ar fi facilitat încasarea directă, în numele victimelor, a alocațiilor și ajutoarelor sociale de care acestea beneficiau și un angajat al oficiului poștal din localitate, care ar fi eliberat persoanelor cercetate sumele de bani cuvenite victimelor.
Probatoriul administrat a reliefat că pe parcursul anului 2025, gruparea de criminalitate organizată ar fi recrutat și exploatat 21 de persoane vătămate, dintre care 6 minore.
În urma a 9 percheziții efectuate de către polițiști, la data de 21 ianuarie 2026, în localitatea Band, la locuințele persoanelor cercetate au fost descoperite și ridicate sume de bani, carduri, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
La data de 21 ianuarie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea celor 7 persoane (șase bărbați și o femeie), ulterior, la data 22 ianuarie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a dispus arestarea preventivă a cinci dintre acestea, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


