Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:25 12 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Droguri vândute în Prahova cu 70 de lei gramul Dealer de 25 de ani, prins în flagrant la Ploiești și arestat

ro

12 Oct, 2026 15:25 157 Marime text
Foto cu rol ilustrativ          Sursă:Pixabay
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 25 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
 
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada aprilie – octombrie 2026, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis, în județul Prahova, cu sume cuprinse între 60 și 70 de lei, pentru un gram.
 
Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate cantități de drog de risc tranzacționate de către bărbatul cercetat, iar, la data de 8 octombrie 2026, acesta ar fi fost prins în flagrant delict, în municipiul Ploiești, în timp ce ar fi deținut mai multe doze de canabis destinate comercializării.
 
Ulterior, la aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore.
 
La data de 9 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Tags: DIICOT


Ti-a placut articolul?

Comentarii