Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campanie de prevenire a incendiilor de mirişte şi vegetaţie uscată

ro

14 Jul, 2012 19:34 1234 Marime text

Este binecunoscut faptul că, în această periodă a anului, foarte mulţi cetăţeni utilizează focul deschis pentru a-şi curăţa terenurile agricole de resturile culturilor de păioase dar şi pentru distrugerea resturilor furajere şi menajere, respectiv a vegetaţiei uscate.

Întrucât statistica arată că prima lună de vară preupune câteva zeci de astfel de incendii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa prin personalul Inspecţiei de Prevenire, a demarat o amplă campanie de informare a populaţiei şi prevenire a incendiilor de mirişte şi vegetaţie uscată.

În acest sens, încă de la începutul lunii iunie au fost informate autorităţile publice locale şi operatorii economici din domeniul agricol despre măsurile ce trebuie asigurate pe timpul campaniei de recoltare a cerealelor precum şi pe timpul arderilor de mirişti, vegetaţie uscată sau resturi vegetale. Având în vedere că legislaţia interzice incendierea miriştilor în perioadele caniculare şi de secetă prelungită, permanent preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă au fost informaţi cu privire la măsurile de protecţie specifice pentru limitarea acestor incendieri, având în vedere atenţionările emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Totodată, în luna iunie au fost desfăşurate controale tehnice de specialitate, atât la producătorii agricoli cât şi la deţinătorii de spaţii de depozitare a cerealelor. Pentru neregulile identificate au fost aplicate cinci sancţiuni, dintre care un avertisment şi patru amenzi în cuantum de 8.500 lei. Pe timpul verificărilor au fost desfăşurate şi acţiuni de informare preventivă a cetăţenilor, cu privire la regulile ce trebuie respectate pe timpul utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor agricole cu păioase şi îndeosebi cu privire la interzicerea arderii miriştilor în perioadele caniculare. Astfel de acţiuni de verificare se vor desfăşura în continuare, de-a lungul întregii veri, atât planificat cât şi inopinat (ori de câte ori situaţia operativă o va impune).

În perioada iulie - august, inspectoratul împreună cu Direcţia Silvică şi Direcţia pentru Agricultură a judeţului Constanţa desfăşoară o amplă acţiune de informare preventivă a operatorilor economici din domeniul agricol. Echipe mixte se vor deplasa în mai multe localităţi pentru a asigura o informare directă a fermierilor asupra prevederilor legale din domeniul de interes, precum şi cu privire la constatările rezultate în urma acţiunilor de control executate în timul campaniilor agricole precedente. În acest context, au fost susţinute deja cinci întâlniri cu principalii deţinători de terenuri agricole cultivate cu păioase, totalizând o suprafaţă de peste 20.000 ha, din localităţile Corbu, Săcele, Istria şi Mihai Viteazu, Cumpăna. Deasemnea, au fost desfăşurate alte şapte întâlniri cu preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, în localităţile menţionate anterior precum şi în Techirghiol şi Tuzla, pe timpul cărora au fost analizate şi stabilite cele mai bune metode de atingere a obiectivului propus, în speţă reducerea riscului de producere a incendiilor la terenurile agricole cultivate cu păioase. Zilele următoare sunt planificate acţiuni similare în localităţile 23 August, Costineşti şi Agigea.

În timpul desfăşurării acestor acţiuni, reprezentanţii ISUJ Constanţa au întâmpinat diferite dificultăţi printre care nerespectarea, de către primari şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, a prevederilor legislative referitoare la interdicţia incendierii miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în perioadele de caniculă şi secetă prelungită. Totodată s-au constatat neconcordanţe între bazele de date existente la nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Constanţa şi cele de la nivelul unităţilor administrativ teritoriale dar şi lipsa unei culturi civice în rândul populaţiei, îndeosebi deţinători sau crescători de animale, care, prin activităţile specifice desfăşurate pe terenurile agricole ori în proximitatea acestora creează condiţiile favorizante izbucnirii incendiilor la mirişti, punând în pericol de multe ori nu numai bunurile cetăţenilor ci chiar şi viaţa acestora (în situaţia în care terenurile respective se află în apropierea unor căi de circulaţie sau în apropierea unor zone intens frecventate).

Toate aceste activităţi au avut ca rezultat scăderea incendiilor de mirişte şi vegetaţie uscată, de la 64 înregistrate în luna iunie 2011, la numai 26 în iunie 2012.

Purtător de cuvânt,

Paula Anghel

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii