Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:14 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

France Telecom-Orange publică Raportul de Responsabilitate Socială Corporativă pentru anul 2011

ro

12 Jul, 2012 14:13 962 Marime text

comunicat de presa
12 iulie 2012


France Telecom-Orange publică Raportul de Responsabilitate Socială Corporativă pentru anul 2011

Bucureşti, 12 iulie 2012. Orange România anunţă publicarea „Raportului de Responsabilitate Socială Corporativă pentru 2011” al grupului France Telecom-Orange care oferă o analiză atentă a domeniilor în care a înregistrat progrese considerabile. Acestea sunt strategia privind contribuţia la dezvoltarea economică şi socială a ţărilor emergente, mobilizarea entităţilor sale europene în vederea protejării copiilor pe Internet şi consolidarea guvernanţei din perspectiva consumului de energie.

Orange şi-a dorit să ajute comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Astfel, Grupul a investit aproape 800 milioane euro în peste 21 de ţări din Africa şi Orientul Mijlociu pentru a crea şi susţine mediile socio-economice din această zonă. În plus, Orange, alături de alte 25 de companii din industria tehnologiilor informaţionale şi de comunicare, s-a implicat în calitate de membru fondator al Coaliţiei TIC[1] în elaborarea principiilor directoare pentru îmbunătăţirea siguranţei on-line a copiilor şi adolescenţilor.

Orange îşi consolidează guvernanţa pentru îmbunătăţirea controlului asupra consumului de energie prin continuarea activităţilor de responsabilitate socială. În acest sens, au fost create în cadrul Grupului trei noi departamente responsabile de problemele de mediu. În plus, Orange se angajează să îşi reducă emisiile de CO2 cu 20% şi consumul de energie cu 15% între 2006 şi 2020.

Raportul prezintă peste 140 de proiecte realizate şi indicatori de performanţă privind cele patru angajamente de CSR ale grupului: recunoaşterea şi susţinerea propriilor angajaţi; transparenţă, calitate, securitate şi siguranţă pentru clienţi; asigurarea accesului la universul digital pentru cât mai multe persoane şi, în final, identificarea unor soluţii inovatoare pentru protejarea mediului înconjurător.

În România, Orange a urmat aceleaşi direcţii strategice. Pentru angajaţi au fost organizate programe de dezvoltare şi recunoaştere profesională, precum şi acţiuni de voluntariat la care au putut participa.

Totodată, Orange s-a angajat să ofere acces la lumea digitală unui număr cât mai mare de locuitori ai României. În decursul unui an a avut loc procesul de extindere a acoperirii şi de modernizare a reţelei în zona rurală, astfel că 98% din populaţia României beneficiază acum de servicii 3G.

De asemenea, Orange doreşte să ofere constant soluţii pentru reducerea impactului negativ asupra mediului, atât în interiorul companei prin acţiuni dedicate angajaţilor, cât şi extern, prin promovarea unui comportament responsabil. Clienţii au la dispoziţie eticheta ecologică pentru 80% dintre telefoanele din portofoliul Orange, factura electronică şi programul Buy Back pentru reciclarea telefoanelor.

Mai multe detalii puteţi găsi în raportul de CSR pentru anul 2011: http://www.orange.com/sirius/CSR2011/.

Ti-a placut articolul?

Comentarii