Universitatea Ovidius din Constanța și Ambasadorul Chinei, discuții pentru parteneriate academice. Ce domenii sunt vizate
Universitatea Ovidius din Constanța și Ambasadorul Chinei, discuții pentru parteneriate academice. Ce domenii
28 Oct, 2026 15:27
ZIUA de Constanta
195
Marime text
195
Marime text
Potrivit reprezentanților UOC, Excelența Sa a fost însoțit de Ning Bo, consilier diplomatic și Li Zhong, secretar III și interpret în cadrul Ambasadei.
La întrevedere au participat, de asemenea, prof. univ. dr. Liliana Ana Tuță, prorector pentru strategia de internaționalizare, rețele universitare și relația cu instituțiile europene, conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul Facultății de Litere a UOC și membră a Consiliului de conducere al Clasei Confucius, Zhang Wei, directorul chinez al Clasei Confucius din cadrul UOC, și Alexandru Stanciu, membru al Consiliului de conducere al Clasei Confucius.
„Discuțiile au vizat consolidarea cooperării academice și culturale dintre Universitatea Ovidius din Constanța și instituțiile de învățământ superior din China, prin dezvoltarea schimburilor de studenți și cadre didactice, valorificarea acordurilor interuniversitare existente și identificarea unor noi direcții de colaborare. Un subiect important al întrevederii l-a reprezentat susținerea și dezvoltarea Clasei Confucius, prin extinderea oportunităților de studiere a limbii chineze și organizarea unor activități care să faciliteze apropierea dintre cele două spații culturale.
În contextul interesului tot mai mare manifestat de elevi pentru limba și cultura chineză, am evidențiat importanța consolidării colaborării cu instituțiile de învățământ preuniversitar și a asigurării resurselor necesare pentru desfășurarea activităților educaționale.
De asemenea, am discutat despre posibilitatea dezvoltării unor programe de studii și cercetare în domenii precum medicina, ingineria, informatica și securitatea cibernetică, valorificând expertiza multidisciplinară a universității noastre și experiența partenerilor chinezi. Ne dorim ca dialogul inițiat să se concretizeze în proiecte și parteneriate durabile, care să ofere noi oportunități de formare și dezvoltare pentru studenți și cadre didactice și să consolideze cooperarea dintre comunitățile academice din România și China”, a precizat conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța.
Vizita a inclus și un tur al celor trei săli ale Clasei Confucius, unde Excelența Sa a interacționat cu participanții la activitățile educaționale și culturale dedicate limbii și tradițiilor chineze. Ambasadorul a urmărit exercițiile de pronunție și caligrafie, precum și atelierele de pictură și desen, inspirate din cultura tradițională chineză,a mai precizat sursa citată.
Excelența Sa și-a exprimat bucuria și aprecierea pentru numărul mare de cursanți prezenți și pentru interesul acestora față de limba și cultura chineză. Totodată, a recunoscut printre participanți persoane pe care le premiase la evenimente anterioare, salutând continuitatea implicării lor în activitățile Clasei Confucius-UOC.
Tags: Universitatea Ovidius
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


