Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:56 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

COSMOTE România îşi păstrează evoluţia pozitivă în 2011

ro

23 Feb, 2012 18:40 641 Marime text

 EBITDA creşte cu 35,8% comparativ cu anul anterior

 ARPU creşte cu 10% comparativ cu anul anterior

 Baza de clienţi 3G a crescut semnificativ, cu 116%, versus 2010

 Creştere de peste 27% a bazei de clienţi business, comparativ cu 2010

Bucureşti, 23 februarie 2012

COSMOTE România anunţă rezultatele financiare pentru anului financiar 2011, încheiat la 31 decembrie 2011, conform indicatorilor de performanţă raportaţi astăzi de către OTE Group.

În 2011, COSMOTE România şi-a continuat parcursul de succes, consolidându-şi performanţa financiară pentru toţi indicatorii principali, dezvoltându-şi reţeaua şi extinzând portofoliul de produse şi servicii.

COSMOTE a menţinut o creştere sănătoasă a bazei de clienţi business, datorită ofertelor competitive şi deosebit de atractive. Astfel, în 2011, segmentul business a crescut cu peste 27% comparativ cu 2010, incluzând clienţi majori precum BCR sau Transgaz.

Numărul total de clienţi ai COSMOTE România, inclusiv Zapp, a fost de aproximativ 6,5 milioane la sfârşitul anului 2011, proporţia abonaţilor ajungând la 23,1% din bază, ca rezultat al creşterii pe segmentul de business. La sfârşitul lui 2011, cota de piaţă a companiei s-a păstrat la aproximativ 24%. În pofida mediului economic dificil, veniturile au rămas stabile comparativ cu 2010, la 468,2 milioane de euro. Marja EBITDA (câştiguri operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor) a crescut cu 5,7 puncte procentuale, până la 21,4%, comparativ cu 2010, reflectând îmbunătăţiri operaţionale semnificative. EBITDA a crescut la 100,1 milioane de euro, o creştere de 35,8% comparativ cu întreg anul 2010.

În urma integrării cu succes a Zapp, serviciile 3G sunt disponibile pentru 66% din populaţie. Astfel, baza de clienţi 3G a crescut semnificativ, cu 116% comparativ cu anul 2010.

Ne bucurăm că am reuşit şi în 2011 să ne consolidăm poziţia pe piaţă, în pofida competiţiei acerbe, şi a mediului economic dificil. Performanţa noastră în ceea ce priveşte EBITDA, precum şi creşterea semnificativă a bazei de clienţi 3G şi business pe parcursul anului, indică în mod cert încrederea acordată de clienţi. Vom continua să le răsplătim această încredere, oferind experienţe unice şi produse şi servicii inovative, create anume pentru ei", a spus Stefanos Theocharopoulos, Chief Executive Officer COSMOTE România.

ARPU (Venitul mediu per utilizator) a crescut cu 10% în 2011, comparativ cu 2010.

În 2011, lanţul de retail Germanos a sărbătorit 15 ani de prezenţă pe piaţa din România. COSMOTE România investeşte constant în dezvoltarea lanţului său de distribuţie naţională, care consta, la finele anului 2011, din aproximativ 600 de puncte de vânzare în întreaga ţară.

La 31 decembrie 2011, operaţiunile mobile ale OTE Group ofereau servicii de telecomunicaţii către aproximativ 20,5 milioane de clienţi, în sud-estul Europei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii