“POTEMKIN” SUB DOUĂ PAVILIOANE O retrocedare fără onoruri

• Timp de aproape 24 de ore – de sâmbătă,  25 iunie 1905, ora 16.24, până duminică, 26 iunie, la ora 14.00, falnicul bastiment al Escadrei ruse din Marea Neagră s-a aflat sub pavilion românesc.

În acest sens, generalul Alexandru Lahovary i-a recomandat comandorului Emanoil Koslinski: “Așteptați ca cuirasatul să fie cu totul predat și echipajul plecat în interiorul țării cu trenul trimis.

Așteptați asemenea ca torpilorul din Galați să fi sosit, și în urmă veți soma torpilorul rus intrat în port să se predea, înconjurându-l cu toate forțele de care veți dispune.
Comunicați acest demers dlui prim ministru și generalilor comandanți ai trupelor de uscat, așa încât să obțineți cu forța ceea ce nu se vrea a da de bună voie. În orice caz, marinarii torpilorului dacă nu se vor preda de bună voie ca ceilalți, vor fi prizonieri închiși la loc sigur.”.

Comanda crucişătorului „Potemkin” a fost încredințată locotenent-comandorului Vasile Iorgulescu.
La ora 6.00 seara, comandantul secund al crucişătorului “Elisabeta” a somat torpilorul rus 267, comunicând echipajului că trebuie ori să plece ori să se predea, întrucât provizii nu li se pot da. Ca urmare, la ora 6.15 torpilorul a părăsit portul, luând drumul spre Est.

Seara, cuirasatul „Potemkin” a iluminat portul cu proiectoarele, spre încântarea constănțenilor.

În vederea preluării și dispersării marinarilor de pe “Potemkin” în diferite orașe de pe malul Dunării, unde urmau să fie lăsați liberi, prefectul județului a fost înștiințat de generalul de divizie Alexandru Lahovary, ministru de Război ad interim, asupra faptului că Ministerul Lucrărilor Publice a primit dispoziții să trimită la Constanța un tren special. “Caută de a-i clasa după dorința lor pe categorii pentru a se îmbarca cu destinația hotărâtă fiecărui vagon.
Comunicați, vă rog, Ministerului de Interne, această telegramă și rugați-l să dea circulară în toată țara pentru ca prefecturile respective care vor primi un stoc de dezertori să le înlesnească trecerea în țară vecină sau muncă în localitate” – a mai precizat ministrul.

Ostilitățile continuă

Duminică, 26 iunie, la ora 7.20, au fost semnalate în radă, la 2 mile marine, două torpiloare care, după ce au recunoscut situaţia cuirasatului „Potemkin”, pe care era arborat pavilionul român, s-au retras în larg. La ora 7.50, au fost identificate spre NE două cuirasate.

Pentru a recunoaşte situaţia reală şi intenţia acestora, navele suspecte au fost somate prin codul internaţional: „Nu încercaţi a intra în port!”. Cu toate acestea, un torpilor a intrat în port, ignorând şalupa care era postată la intrarea portului spre întâmpinare.

]

La ora 9.50, primul cuirasat „Ceşme” a ancorat în radă, purtând pavilion de amiral, urmat de al doilea cuirasat, „Sinope”. În port au intrat şi ancorat torpiloarele nr. 261, 263, 264 şi 265. Imediat a fost trimis un ofiţer la „Ceşme”  pentru a-l complimenta pe amiral. În acest timp, la bordul crucișătorului “Elisabeta” au sosit ataşatul militar rus, generalul Alexandru Angelescu şi generalul Groza.

În prealabil, generalul Alexandru Lahovary îi transmisese comandorului Koslinski, comandantul Marinei Militare: “Veți explica amiralului că vasul «Potemkin» fiind dezarmat, ca vas care a intrat în apele noastre în mod neregulamentar, el a fost ocupat de garda română, care imediat s-a pus sub scutul pavilionului său. Acest motiv explică desigur ridicarea pavilionului român pe cuirasatul rus, pe care am declarat de ieri la Petersburg, că M.S. Regele României îl va remite M.S. Tzarului.
Aceste din urmă cuvinte să fie acele cu care veți formula remiterea vasului amiralului rus.


Puteți adăuga că n-am întrebuințat forța pentru a lua în posesie cuirasatul, care devenise o primejdie pentru toată Marea Neagră, și dovadă este că (sic!) când torpilorul 267 a exprimat dorința de a se întoarce la Sevastopol, s-a lăsat absolut liber.”.
La ora 10.00, nava-amiral a salutat uscatul cu 21 lovituri de tun. „Elisabeta” a răspuns cu acelaşi număr de focuri, salutând imediat pavilionul contraamiralului comandant şef cu 15 focuri. Salutul a fost imediat întors de nava-amiral.

Atât prin ataşatul militar cât şi prin ofiţerul trimis spre complimentare, amiralul Pisarevski a obiectat pentru ce s-a ridicat semnalul prin care i se recomanda să nu intre în port. I s-a răspuns că faţă cu situaţia anormală a unora dintre bastimentele Marinei ruseşti, era obligatoriu ca navele care soseau să fie oprite la larg, până când ofiţerul trimis în întâmpinare cu şalupa va fi cunoscut calitatea şi intenţia navelor străine. Mai mult însă, sosirea acestora nu a fost anunţată prealabil şi nici nu purtau semnalul distinctiv stabilit cu câteva zile înainte de însuşi reprezentanţii de faţă ai Guvernului rus -comandantul staţionarului şi ataşatul militar -, pentru ca să le fie recunoscută calitatea de bastimente oficiale.

La ora 10.30, un ofiţer s-a prezentat la “Elisabeta” pentru a mulţumi pentru complimentare din partea amiralului rus. Ulterior, comandantul Marinei Militare Române i-a făcut vizita amiralului, fiind salutat la plecare cu 9 focuri de tun.
În acest timp, la bordul crucișătorului “Elisabeta” a sosit prefectul Constanţei, care a notificat telegrama extra-urgentă prin care se ordona căpitanului Portului să se predea cuirasatul amiralului rus.

Ordinul fiind transmis căpitanului portului de către comandantul Marinei, acesta s-a dus imediat la amiralul rus, unde au convenit să înceapă predarea la ora 14.00.
        La 12.10, au sosit în port, venind de la Galați, torpiloarele „Smeul” şi „Năluca”, sub comanda comandorului Sebastian Eustaţiu.
La 13.20, amiralul Pisarevski a venit la bordul „Elisabetei” pentru a întoarce vizita comandantului Marinei care, fiind chemat la telegraf pentru primiri de ordine, amiralul a fost primit de către comandantul Diviziei de Mare şi al crucişătorului. La plecare, amiralul a fost salutat cu 15 focuri de tun.
 

Un ceremonial fastuos

Pentru arborarea pavilionului rus pe cuirasatul “Potemkin” la predarea acestuia, generalul Alexandru Lahovary i-a recomandat comandorului Koslinski: “Vă rog a lua măsuri vorbind dvs cu amiralul rus ca să aranjați ceremonia coborârii pavilionului român de pe «Potemkin» și ridicarea din nou a pavilionului rus.
Veți face astfel ca «Elisabeta» să salute cu 21 lovituri de tun coborârea pavilionului român, la care vor participa toate vasele rusești cu același număr de tunuri, iar în momentul ridicării din nou a pavilionului rus, a se saluta pavilionul rus cu numărul de lovituri stabilit de către amiralul rus.
Vă rog totodată a se debarca marinarii ruși rămași pe «Potemkin» înainte de a se preda vasul.
Vă rog a insista asupra ceremonialului ca vasele rusești să salute pavilionul românesc la coborâre. În tot cazul, dacă vasele rusești nu vor să salute coborârea pavilionului românesc, veți saluta, dând cea mai mare strălucire acestui ceremonial.

Vă rog a-mi comunica dacă s-au făcut saluturile regulamentare cu tunurile, dacă s-au urmat complet vizitele de curtoazie.
Unde este «Potemkin»? Înăuntru în port, sau afară, în radă, Căci nu avem date precise asupra acestui lucru. Unde se găsesc vasele rusești, cuirasatele și torpiloarele?”.


La ora 13.45, au început să sosească la „Potemkin” bărci cu echipaje şi ofiţeri ruşi pentru luarea în primire a cuirasatului.
La ora 13.10, comandantul Diviziei de Mare a plecat la nava-amiral pentru a face vizita reglementară, întoarsă de comandantul lui „Ceşme” la ora 17.35. Cu această ocazie, fiind întrebat asupra datei prealabile a plecării lor, comandantul rus a precizat că vor pleca a doua zi seara, din cauză că „Potemkin” făcea apă pe la o valvulă.
        Într-adevăr, luni, 27 iunie, s-a observat că nava se afundase puţin de pupa şi prezintă o uşoară bandă în babord. După prânz, cuirasatul şi-a reluat poziţia normală.
Pe la ora 18.00, „Potemkin” a început manevra de ieşire din port cu ajutorul remorcherelor Serviciului Maritim Român (S.M.R.) şi Serviciului Hidraulic (S.H.), dar pe la 8.00, a renunţat, revenind la postul său; cercetând cazul, s-a menţionat că nu a putut scoate ancora, dinamurile nefiind în măsură să genereze tensiunea necesară pentru motoarele ancorelor.
        Marți,  28 iunie 1905, la ora 8.30, cuirasatul „Potemkin” a reluat manevra de plecare şi, la 9.55, bastimentul a fost scos afară din port de remorcherele S.M.R. „Sulina” şi S.H. „Jullieta”.
Între orele 11.00 şi 11.30, torpiloarele ruseşti au ieşit din port în radă; la 14.00, torpilorul nr. 261 a reintrat în port, de unde a luat două şalupe cu cărbuni şi apă dulce pentru „Potemkin”. În acest timp, s-a văzut cum în radă „Potemkin” îi dă o remorcă lui „Sinope”, fără însă a ridica ancora.


Între vasele din radă şi staționarul „Psezuape” se menţinea o continuă mişcare de bărci.

În sfârșit, la ora 19.00, escadra rusă s-a pus în marş; „Potemkin” la remorca lui „Sinope” a luat drumul spre Est.
La ora 21.20, „Psezuape” a ieşit din fundul portului unde fusese adăpostit la sosirea lui „Potemkin” şi a ancorat lângă „Elisabeta”. Ulterior, imediat după miezul nopții, a plecat în largul mării.



Cu toată curtoazia autorităților militare și civile române, plecarea escadrei ruse a dezamăzit. Despre modul în care s-a încheiat aventura cuirasatului “Potemkin” în portul Constanța, corespondentul ziarului „Adevărul” relata în ediția de vineri, 1 iulie 1905: „Escadra rusă a plecat, și a plecat cum au rușii țariști obiceiul să plece. Nici salutul reglementar nu l-au dat; nici mulțumirea, ce impune bunacuviință, n-au dat-o portului ospitalier în care s-au putut odihni și care le-a redat ceea ce singuri nu și-au putut lua, cel mai frumos vas al escadrei Mării Negre.”.  

A doua zi, comandorul Emanoil Koslinski, comandantul Marinei Militare, expedia Ministerului de Război un raport în care prezenta, în sinteză, escalele cuirasatului “Potemkin” la Constanța din perioada 19-20, respectiv 21-28 iunie 1905.





Astfel se încheia unul dintre cele mai tensionate și sensibile episoade din istoria relațiilor româno-ruse, eveniment unic în analele portului Constanța.
Despre soarta marinarilor ruși care au ales să rămână în România, dar și despre recompensa marinarilor români implicați în gestionarea acestui eveniment, în episoadele următoare.


Bibliografie:
Marian Moșneagu, “Crucișătorul «Elisabeta» în campanie”, Editura Militară, București, 2012

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu, Arhivele Militare Naționale Române, ziarul “Adevărul” 


Citește și:

Lumea marinarilorOdessa sub asediu. Răzmeriță pe cuirasatul „Potemkin”

Lumea marinarilor „Potemkin”șochează România. Panică la Constanța