Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:08 13 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea marinarilor Un amiral sacrificat

ro

26 Mar, 2024 17:00 590 Marime text


Marina Regală, dotă, destin
 
S-a născut pe 26 martie 1892, la Galaţi, în familia avocatului Alexandru Malcoci-Petrescu.
Școala primară și trei clase de gimnaziu le-a urmat la Constanța.
Rămas orfan de tată, tânărulIoannu a dezarmat. A urmat clasa a IV-a la Iași, susținut de un văr iar liceul la Craiova, ajutat de una dintre cele două surori, ajunsă învățătoare la Piatra Olt.


 
Contraamiralul Ioan Malcoci-Petrescu
 
La 9 septembrie 1912 a fost admis în Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină din București. Pentru că a renunțat la Artilerie pentru Marină, în anul al II-lea de studii a fost selecționat pentru a urma cursurile renumitei Şcoli Navale din Kiel – Germania.
Din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, după numai trei luni a fost nevoit să revină în țară.
 
Un ofițer scrupulos


 
Înaintat în gradul de sublocotenent la 1 iulie 1914, și-a început cariera pe navele Diviziei de Mare.
Cu gradul de locotenent, acordat la 1 noiembrie 1916, a luat parte la campanie detașat la Regimentul 1 Artilerie Grea, observator și comandant de secție, deoarece piesele de artilerie proveneau din Marina Militară.Cu Bateria a 2-a de 152,4 mm a participat la acțiunile luptă din zonele Turnu Severin, Fetești, Călărași, Mărășești și pe malul Siretului, la Șerbănești.



Din noiembrie 1917 este repartizat la Divizia de Dunăre, fiindambarcat pe monitoarele „Brătianu” și “Kogălniceanu” şi la comanda vedetei „Locotenent Călinescu”. De la 7 octombrie 1918 face parte din Escadrila de Nistru, sub comanda Sectorului de acoperire „General Olteanu”.
S-a remarcat prin dese misiuni de patrulare și convoiere pe Nistru și lacul Liman, apărarea podului de la Bender, serviciul de gardă la Bugaz, transpordarea trupelor aliate de la Ovidiopol la  Cetatea Albă - patru brigăzi, dintre care două franceze, una greacă și una poloneză - retrase de la Odessa, ocuparea Insulei Carolina și altele.
 
Aprecierile locotenent-comandorului Virgil Dragalina, comandantul Escadrilei Vedete pe Nistru și Liman


 
Pentru conduita fermă și bravura sa  a fost citat prin două Ordine de zi pe Escadrilă iar generalul francez Philippe Henri Joseph dAnselme, comandantul trupelor aliate din Basarabia, a elogiat și a adus mulțumiri comandanților și echipajelor acesteia.
De asemenea, a fost distins cu „Crucea de Război” franceză.
Distins, demn, inteligent, cult, binevoitor, temperament blând, energic, bun camarad, cu o educație aleasă, conduită perfectă și ținută ireproșabilă și mult bun simț, cu mult zel în conducerea și manevra navei, bun artilerist, a dovedit încă din primii ani că are toate calitățile pentru a deveni un excelent ofițer de marină.
 
Între Dunăre și Mare
 
Avansat la excepțional la gradul de căpitan (1 septembrie 1917), și-a continuat ascensiunea în Comandamentul Marinei (1919-1920), ca secund pe canoniera „Locotenent Remus Lepri” (ianuarie-mai 1920), în Marele Stat Major (mai-august 1920), ofiţer la bord pe distrugătorul “Mărăști” (1920-1921), ofiţer la bordul torpilorului „Zmeul” din Divizia de Mare (1921-1922), comandant al canonierei „Locotenent-comandor Stihi” din Forţa Navală Maritimă (1922-1923), ajutor al comandantului Școlii de Mecanici și Electricieni (1923-1924) și director al Școlii de Pilotaj (1924-1925). În această calitate a eleborat diverse studii hidrografice și militare despre lacurile și afluenții Dunării.
În anul 1921 a fost trimis la Veneția pentru a supraveghea lucrările de reparații ale torpiloarelor din Arsenal, de unde s-a înapoiat în țară cu torpilorul „Sborul”.
Eminent ofițer de marină, în calitate de comandant secund al distrugătorului „Mărășești”, a contribuit efectiv la succesul misiunii de reprezentare la Malta, din perioada 28 mai-14 iunie 1931, alături de distrugătorul “Mărăști”, la bordul căruia s-a aflat Alteța Sa Regală Principele Nicolae, viceamiral inspector general al Marinei.
 
Vizita Marinei noastre la Malta – ziarul „Universul”, sâmbătă, 18 iulie 1931, p. 5
 
De asemenea, între 11 și 25 mai 1932 a comandat yachtul regal „Ștefan cel Mare” pe timpul călătoriei Regelui Carol al II-leade la Brăila la Sulina și retur.
 
Printre experții Dunării
 
După doi ani petrecuți în comandamentul Diviziei de Dunăre, cu gradul de locotenent-comandor, în perioada 1 iunie-1 octombrie 1926 este cooptat în Comisia de administraţie a frontierei româno-iugoslave.
 
Locotenent-comandorul Ioan Malcoci-Petrescu
 
Prin Î.D.R. nr. 2605 din 19 octombrie 1933 a fost detașat pentru șase ani pentru a îndeplini serviciul de șef al Serviciului Navigației la Porțile de Fier.
În Foaia calificativă pe anul 1935, ministrul plenipotențiar Constantin Conțescu, delegatul României în Comisiile Dunării, consemna: ,,Distinsele sale calități de conducere și organizare au făcut ca serviciul delicat ce îndeplinește să dea cele mai frumoase rezultate în acești trei ani de funcționare.
În particular, accidentele de navigație, foarte numeroase în anii precedenți, au fost reduse într-o foarte apreciabilă măsură, grație măsurilor judicioase luate, a instrucțiunilor temeinice studiate, a disciplinei riguroase și a științei profesionale de care comandorul Malcoci a știut să dea dovadă în conducerea Corpului Piloților de Cataracte.
Inteligent și hotărât în ordinele date, conștiincios și metodic în serviciul său, perseverent și tenace în proiectele ce studiază cu toată pătrunderea, căpitan-comandorul Malcoci întrunește într-o largă măsură calitățile șefului care știe să comande și să conducă. ”.
 
Aprecierea ministrului plenipotențiar Constantin Conțescu


 
În perioada 1 septembrie 1939-1 martie 1940a fost desemnat reprezentant al Comisiei Internaţionale a Dunării pe lângă Administraţia româno-iugoslavă la Porţile de Fier şi a Cataractelor Dunării.
Între1 martie 1940 și 24 februarie 1941a activat careferent pentru problemele de navigație la Comisia Internaţională a Dunării,la Orșova.
În Foaia calificativă pe anul 1940, ministrul plenipotențiar V.V. Pella, delegatul României în Comisiile Dunării sublinia: ,,Și în această misiune, domnia sa a continuat a dezvolta aceeași pricepere, tenacitate și perseverență, dând satisfacțiune completă prin felul cum s-a comportat, prin abilitatea sa și prin faptul că a făcut totdeauna ca interesul național să primeze în navigația dunăreană și pe deasupra tuturor intereselor, de multe ori contrare, ale statelor rivereane, fapte pentru care nu o dată am adus meritate laude acestui excelent ofițer.
În toate funcțiunile pe care le-a ocupat, activitatea domniei ale a fost continuu remarcabilă. Dotat cu mult bun simț, spirit pătrunzător, de o demnitate exemplară, inteligent, muncitor, a fost de un real folos – prin studiile prezentate în chestiunile tehnice - pentru ameliorarea condițiunilor de navigabilitate fluvială.
Prin buna conducere a nemerosului personal străin de sub ordinele sale a reușit să realizeze o îndrumare desăvârșită a Serviciului de Navigație la Orșova.
Pentru aceste însușiri care-l disting în mod excepțional, consider pe dl. comandor Malcoci ca pe un eminent ofițer al Marinei Regale.”.
 
Aprecierile ministrului plenipotențiar V.V. Pella


 
Apreciindu-i devotamentul și performanțele notabile, pe 1 august 1941 Ministerul Afacerilor Străine l-a detașat pentru a îndeplini funcția de secretar general al Comisiei Europene a Dunării, la Galați.
La  8 aprilie 1945 comandorul Ioan Malcoci-Petrescu a fost trecut în rezervă pentru limită de vârstă.
Un an mai târziu, la 8 mai 1946, ca o recunoaștere a întregii sale activități, a fost înaintat la gradul de contraamiral în rezervă.
 
Schimbarea nemeritată a destinului


 
În primii ani ai democrației populare, contraamiralul Malcoci a fost reevaluat. Deși s-a constatat – dacă mai era nevoie! - că are o vastă cultură generală, studii de specialitate, că a condus Serviciul de Navigație de la Porțile de Fier și a fost primul român secretar general al Comisiei Europene a Dunării, comisia  prezidată de locotenentul (!)I.I. Marinescu a concluzionat că are originea socială “mic burgheză”, întrucât a avut de la soție 176 hectare de pământ (expropiate între timp).
        Deși, ca pensionar, a locuit în Capitală pe strada Speranței (!), acest ofițer de elită al Marinei Regale Române adecedat neconsolat, fără urmași, la numai 62 de ani, pe 14 februarie 1954.
Omagiu postum și un gând pios, spre neuitare și veșnica sa pomenire.
 
Bibliografie:
 
  1. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008
  2. Marian Moșneagu, „Fregata-amiral «Mărășești»”, Editura Militară, București, 2014
  3. Marian Moșneagu, “Amiralii României. Dicționar enciclopedic”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017
Sursa foto: Arhivele Militare Naționale Române

Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.


Citește și
#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii