Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:53 19 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Explozie violentă în Goerlitz, Germania! Cel puțin două românce, prinse sub dărâmături

ro

19 May, 2026 19:07 138 Marime text
Foto: Google MapsO clădire din Goerlitz, Germania s-a prăbușit astăzi după o explozie. Cel puțin două femei de origine română sunt prinse sub dărâmături. 

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu a transmis că a discutat cu autoritățile din localitatea Goerlitz şi la acest moment autoritățile germane desfăşoară o operațiune dificilă pentru găsirea posibilelor victime.

Pana acum avem confirmarea că două persoane cu cetățenie română, două femei, se aflau în clădire la momentul prăbuşirii şi autoritățile au echipe la fața locului. Autoritățile estimează trei persoane presupuse a fi prinse sub dărâmături în acest moment.
Desigur, ca în orice situație de acest fel, am întrebat dacă şi cum putem ajuta. Ne-au confirmat alocarea tuturor resurselor necesare, inclusiv echipe cu câini utilitari antrenați pentru detectarea supraviețuitorilor blocați sub dărâmături iar domnul primar Octavian Ursu este prezent pe teren şi alături de cei afectați.
Un tânăr român aflat acolo se afla temporar în afara clădirii la momentul accidentului şi este în afara pericolului.
Echipa ambasadei României în Germania şi echipa consulară sunt în contact cu autoritățile şi cu cei apropiați.
O cercetare privind cauzele prăbuşirii este încă în derulare.
Suntem cu gândul la ele, la familiile lor şi la echipele de salvatori de la fața locului“ - a transmis ministrul Oana Țoiu. 

UPDATE. Oficial de la MAE

Ministerul Afacerilor Externe a fost informat de către autoritățile din Republica Federală Germania cu privire la faptul că două persoane de cetățenie română sunt date dispărute în urma unei explozii care a avut loc în localitatea Goerlitz din Germania, în cursul nopții de luni, 18 mai 2026.

Ambasada României la Berlin și echipele consulare mențin legătura cu apropiații celor doi cetățeni români. La acest moment, autoritățile germane desfășoară o operațiune complexă și dificilă pentru degajarea posibilelor victime.
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut o discuție telefonică cu primarul din Goerlitz, Octavian Ursu, care a dat asigurări că sunt făcute toate demersurile pentru descarcerarea și salvarea eventualelor victime prinse sub dărâmături.
MAE va comunica informații suplimentare cu privire la acest caz, în măsură ce acestea vor fi disponibile. 

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii