Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:03 23 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eminescu - 170 Eminescu - „Dobrogea e o dependenţă naturală a Ţării Româneşti”

ro

15 Jan, 2020 00:00 1330 Marime text

Personalitate fără egal a istoriei şi culturii naţionale, geniul poeziei româneşti a fost, totodată, şi cel mai mare ziarist al neamului, strălucit analist politic, publicist vizionar şi maestru de neîntrecut al comentariilor şi însemnărilor inserate cotidian în ziarul conservator „Timpul” din anii ‘70-’80 ai veacului al XIX-lea.
 

 
Multitudinii de chestiuni economice, politice, culturale, naţionale, militare ce prind contur sub pana sa i se subsumează, în chip atât de pertinent, şi cele referitoare la Dobrogea, revenită, după războiul ruso-româno-otoman, din 1877-1878, la statul român. Este un prilej de amănunţite comentarii şi desluşiri politice ce abundă, am zice, în presa românească a acelei perioade, o notă distinctă şi distinsă făcând-o, de departe, intervenţiile, luările de atitudine, clarificările venite din partea lui Eminescu.
 
Cunoscător ca puţini dintre contemporanii săi a trecutului istoric românesc şi european, capabil să sesizeze esenţa unui act politico-diplomatic sau altul, să deceleze în amalgamul intereselor etnoistorice balcanice şi central-europene permanenţa geopolitică românească, lui Eminescu îi apare ca firească revenirea Dobrogei în cadrul statal naţional, în virtutea dreptului nostru istoric. Pentru el este fără putinţă de tăgadă că, „întrucât poate fi vorba de drept istoric, continuarea Deltei de pe malul drept al Dunării, adică Dobrogea, e o dependenţă naturală a Ţării Româneşti, care a şi fost a Ţării Româneşti curând după întemeierea acestui principat”.
 
E bine de ştiut că, prin 1878, nu toţi factorii politici şi diriguitori ai opiniei publice româneşti raţionau în chip asemănător, cu alte cuvinte în spiritul realităţii istorice şi al interesului superior naţional; şi nu o făceau din neştiinţă, ori din rea-credinţă – cei mai mulţi dintre ei –, cât din temerea că revenirea acestui străvechi pământ românesc la statul nostru ar fi înlăturat pentru totdeauna posibilitatea revendicării părţii Moldovei dintre Prut şi Nistru, Basarabia, în schimbul, chipurile, cedării Dobrogei. Considerând, pe bună dreptate, că acest mod de revenire a Dobrogei impietează asupra viitorului românesc al Basarabiei, unii parlamentari şi ziarişti se opuneau făţiş, oficial şi în scris, primirii Dobrogei.
 
Pentru Eminescu, însă, chestiunea ţine de „dreptul nostru istoric”, arătând că „Dacă împrejurările sunt de natură a-l sprijini, cu atât mai bine; însă în orice caz, fără acest sprijin ar fi un drept nud, de a cărui întrebuinţare ar trebui să ne ferim”. Bazându-se pe o solidă cunoaştere a istoriei noastre, Eminescu reiterează o sinteză a trecutului pământului dintre Dunăre şi Mare: „Întradevăr, încă din vremea lui Herodot, Dobrogea era stăpânită de geţi, cari îngemănaţi într-un singur stat cu dacii ţineau amândouă malurile Dunării. În vremea lui Cezar, Dobrogea e în mâinile romanilor, iar dacii şi geţii trecuseră de mult dincoace de Dunăre şi se aşezase definitiv aicea. Pe timpul împăraţilor Dobrogea era populată, în oraşe, de comercianţi greci, pe şes de sciţi plugari şi făcea parte din provincia Moesia inferioară. Poate că în vremea aceasta a fost epoca dezvoltării celei mai mari a provinciei. Cosmografia anonimului din Ravenna, o compliaţie din veacul al 7-lea după Crist, dar a cărei autenticitate e fără de nici o îndoială, ne citează oraşele Dionisopolis, Bizoi, Timum, Tirisso, Callatis, Stratonis, Tomis (locul de exil al lui Ovidiu), în fine Istropolis, toate colonii greceşti de negoţ (Cf. Ravennnatis anonymi cosmografia, IV, 6) iar Pliniu bătrânul citează ca oraşele scitice Afrodisias, Libistos, Zigere, Borcobe, Eumenia, Parthenopolis, Gerania. Pe itinerariul lui Antoniu numărăm de la Silistra (Durostoro) până la Noviodunum (Tulcea) şase oraşe mai însemnate: Transmarisca (Turtucaia), Capidava, Carso, Beroe, Tromisi iar de la Noviodunum (Tulcea) [Sic!] până la Callatis (Mangalia) două oraşe: ad Salices şi Tomi (Küstengé?). Dacă mai adăugăm încă o parte din oraşele Moesiei inferioare tot la Dobrogea, vom avea însemnatul număr de 20 de oraşe în acea provincie, dintre care cele mai multe au pierit fără de nici o urmă. Rămâind moştenire a împărăţiei răsăritului.
 
Dobrogea a fost cutreerată ca şi principatele româneşti de roiuri de popoare, de huni, avari, pecenegi, cumani şi în fine de tătari. Într-adevăr pe la începutul veacului al XI-lea, cumanii sau poloviţii, un neam finotataric, îşi părăsi aşezarea de lângă Volga şi ocupă ţările române din cari au gonit pe chazari şi pecenegi. Cum că în veacul al unsprezecelea, cu mult în urma venirii bulgarilor, stăpânea în Dobrogea pecenegii se dovedeşte prin multe nume actuale de pârâuri şi localităţi. Scoşi au fost pecenegii de cumani, aliaţii viguroşi ai asanizilor contra Bizanţului. În fine, în veacul al treisprezecelea, epoca fondării principatului Valachiei, cumanii sunt scoşi din ţară de către tătari, cari se aşezară cu predilecţiune în Dobrogea şi sunt până azi acolo. Existenţa lor în acele părţi îl face pe Mircea I. să se numească prin hrisoave în toată forma domn al ţării tătărăşti.
 
Astfel provincia a fost stăpânită succesiv de toate roiurile de popoare barbare care a trecut prin ţările noastre, deşi această stăpânire n-a întrerupt continuitatea de drept al împărăţiei bizantine, care-şi menţinea garnizoanele şi organizaţia provincială mai cu seamă în oraşele ţărmurene şi în oraşele mai mult sau mai puţin întinse ale acestor oraşe. Cu succes au fost luate oraşele ţărmurene de către asanizi, pe când şesul însuşi pare a fi rămas tătăresc. De la tătari a luat Mircea, domnul ţărilor tătăreşti, Dobrogea, de la Sişman, Vidiniul şi malul drept până la Silistra şi le-a ţinut toate acestea, până ce la 1413 sultanul Mahomed I ocupând cetăţile româneşti Isaccea, Silistra şi Giurgiul, precum ocupase Nicopolul şi Vidinul, puse capăt domniei Basarabilor pe malul drept al Dunării.
 
În vremea lui Mircea populaţia Dobrogei se vede a fi fost în majoritate tătărească. „Urmaşi ai dacilor şi romanilor şi cel din urmă posesori ai Dobrogei înaintea cuceririi prin Mahomed I, dreptul nostru istoric este întemeiat; dar sprijinul cel mai bun al acestui drept sunt împrejurările chiar (subl.n)” – conchide Eminescu la capătul acestui excurs istoric ce am socotit util a-l reda aproape integral, mai ales din perspectiva relevării stadiului cunoştinţelor de istorie dobrogeană în viziunea şi receptarea eminesciană.
 
Cu alt prilej, tot în coloanele „Timpului”, el revenea, prin evidenţierea argumentelor istorice, la „dreptul istoric” asupra Dobrogei: „Asanizii au avut-o, dar asanizii erau, precum se ştie, foarte buni români. Etnologiceşte este o ţară locuită de români, tătari şi turci. Din punct de vedere istoric dreptul nostru asupra Dobrogei este incontestabil. Romană în vremea împăratului August, loc de exil al poetului Ovidiu, bizantină în urmă, trecând de la asanizi la Ţara Românească, ea a rămas a Ţării Româneşti, până ce ne-a fost luată de turci, şi de nimeni altul (subl.n)”.
 
Istoric bazat pe documente şi patriot lipsit de aprecieri xenofobe – în ceea ce priveşte atitudinea faţă de populaţiile prezente aici, alături de autohtonii români –, Eminescu înţelege să judece şi să prezinte situaţia etnică în complexitatea sa istorică, bine determinată, vizavi de care statul român trebuie să se comporte ca atare, în spiritul toleranţei religioase şi naţionale, a luării unor măsuri legislative, de natură juridică ori economică care să satisfacă interesele întregii populaţii a Dobrogei.
 
„Dar dacă dreptul nostru istoric şi împrejurările sunt destul de puternice faţă de Bulgaria şi cu alte puteri, lucrul nu stă tot astfel faţă cu chiar populaţia Dobrogei. În privirea acesteia maxima jus posterius derogat priori e-n vigoare. Locuitorii Dobrogei sunt adevăraţii proprietari ai ei şi dreptul nostru istoric alături cu posesiunea lor de fapt se poate compara cu un hrisov vechiu domnesc alăturea cu proprietatea reală, mai ales când n-a fost acest istoric cauza intrării noastre în răsboiu, mai ales când am declarat că nu trecem Dunărea ca să cucerim.
 
Afară de Delta Dunării şi insulele, care sunt incontestabil ale noastre, căci ne-au fost hărăzite şi prin tratatul de la Paris şi se ţine de noi chiar prin natura teritoriului, apoi fiind nelocuite nu ne impunem datoria de-a ţine seamă de voinţa legitimă a altuia, celălalt teritoriu al Dobrogei – îşi exprimă părerea comentatorul politic Eminescu – îl primim într-adevăr, dar numai c-un titlu veritabil de drept, cu consimţământul populaţiunilor. Cum se vor întreba populaţiunile – prin plebiscit sau prin altă cale, e o chestiune de detaliu. În orice caz, n-ar fi o chestiune de dominare, ci şi de convieţuire, căci nu e vorba de cucerire, ci de uniune. Această atitudine – îşi detaliază argumentaţia scrupulosul analist, prea plin de menajamente, totuşi, faţă de o evidenţă istorică de el însuşi relevată – credem că ar fi pe deplin corectă. Ar fi corectă – zice Eminescu – din punctul de vedere al moralităţii politice, ar fi conformă cu menirea de a vedea a unui popor, care fiind însuşi în mare parte apăsat şi supus sub popoare străine, nu voieşte a face şi el ceia ce doreşte să ni e se facă.
 
Apoi ni s-ar dovedi în mod pipăit cum că stipulaţiunea respectivă a tratatului de Berlin e sinceră şi în fine n-ar mai fi vorba de schimbul Basarabiei, cel puţin nu pentru conştiinţa noastră naţională – precizează Eminescu de pe poziţia unui autentic patriot, lipsit de fanfaronada discursului politic şi tutelat, totuşi, de o viziune modernă asupra drepturilor minorităţilor. Se înţelege că nu dăm numănui lecţiuni de morală politică şi de dreptate, conchide el. Dar pentru un popor mic e primejdios de a imita procedarea celor mari şi singura sa tărie e dreptul, dreptul legătuit, juruit, întărit cu şapte peceţi (subl.n.)”.
 
O atitudine fără echivoc exprimă Eminescu, tot în 1878, şi faţă de proiectele vehiculate în privinţa administraţiei viitoare a Dobrogei („mai mulţi bancheri din Viena ar fi propus să cumpere pământurile, numite ale statului, din Dobrogea şi să parceleze între evrei, adică să agricoleze evreii precupeţi din ţară”), în spatele cărora se insinuează, în fapt, vădite interese politico-economice şi strategice ale Austriei de acces a influenţei în Balcani şi spre Gurile Dunării; în viziunea lui Eminescu, această influenţă austriacă este benefică pentru statul şi neamul românesc, căci vine în contrapondere cu influenţa rusească.
 
„Dar a proceda în mod barbar, a lua vorba turcească de proprietate a statului, precum stă lucrul la noi în România, a deposeda turci, tătari, români şi bulgari pentru a parcela pământul lor, câştigat cu sudori şi cu sânge, la colonişti, ar însemna a-şi atrage de la început ura populaţiunilor, ba a ajunge la conflicte sângeroase chiar avertizează, în chip lucid, Eminescu. Elementele turanice din Dobrogea ne trebuesc tocmai pentru că nu sunt slave. Ele trebuesc cruţate, trebue să se sâmtă în patria lor veche, dar într-o mai bună stare, sub o mai bună administraţie. (subl.n.). Cum că prin aceasta slavii de acolo n-ar fi nedreptăţiţi, se înţelege de la sine” – precizează cel care, peste patru ani, va întreprinde un sejur la Chiustenge.
 
În sfârşit, Eminescu concluzionează, în chip extrem de pertinent şi cu un acut simţ al realităţii, asupra a ceea ce ar trebui să întreprindă statul în privinţa administraţiei noii provincii: „Părerea noastră este alta (în contrapondere cu intenţia de colonizare cu evrei şi experimentarea de proiecte de către «specialişti” străini» – n.n.). Ar trebui trimis un om cu foarte întinse cunoştinţe administrative, financiare şi economice, înzestrat cu puteri discreţionare, care să unifice încet-încet ţara cu patria mumă. Şi ar trebui să fie un om mai în vârstă, nu un Pache, Mache sau Sache, scos din cutia unei curtizane şi cules de pe uliţele Bucureştilor „pour civiliser en deuz jours la sauvage Dobroudja”. Cel din urmă hamal turc ori tătar e un om mai preţios şi mai folositor decât tot comitetul de redacţie al Românului bunăoară, nemaivorbind de alte ziare liberale. Alţi oameni trebuesc acolo” – profetizează, cu mult simţ al dreptăţii istorice, patriotul şi lucidul comentator politic care a fost Eminescu, apărătorul atât de avizat al drepturilor româneşti asupra Dobrogei.
I. Dobrogeanu
 
Material apărut în „România de la Mare” [Constanţa]), I, nr. 2/special, 1992, pp. 4-5.
 
-----
 

Eminescu la Constanţa – în lumina scrisorii din 16 iunie [1882]

 
În urmă cu peste o jumătate de veac, istoricul literar Augustin Z.N. Pop (1910-1988) – cel mai tenace, pasionat şi prolific scormonitor privind biografia lui Mihai Eminescu avea să publice în tânăra revistă constănţeană „Tomis” (nr. 9, 1969, p. 7) o scrisoare a marelui poet ce atesta, fără tăgadă, faptul că acesta a văzut marea şi a fost prezent la Constanţa. A locuit la mansarda „otelului” „d’Angleterre” – clădire reconstruită, la începutul secolului trecut, viitorul Hotel „Intim”, de pe strada Elenă (astăzi – strada Nicolae Titulescu). La 23 noiembrie 1992, prin grija Asociaţiei Cultural-Istorice Dobrogene „România de la Mare”, pe faţada acestuia a fost plasată o placă memorială:
În acest loc s-a aflat
„Hotel d’Angleterre”,
la mansarda căruia a locuit
zece zile, în iunie 1882,
MIHAI EMINESCU
(1850-1889),
poetul naţional al românilor.
 
Constanţa 16 Iunie [1882]
 
Draga mea Veronică
 
Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat odată vaporul, care nu pleacă de cât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi în mare care promit a’mi face mult bine, dar pe aci e frig âncă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De asemeni sunt din cei de’ntâi, veniţi aci pentru băi, şi nimeni nu se scaldă âncă afară de mine. N’o să stau aci de cât vr’o zece zile şi apoi iar mă’ntorc la Bucureşti.
 
O să mă întrebi ce efect mi-a făcut marea pe care o văz pentru’ntîia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar abia de două zile aici, n’am văzut-o în toate feţele – căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeea.
 
Constanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face de loc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirile lor, căci piatra e eftenă aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc Românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orînduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înnalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul remâne în întunerec şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră.
Viaţa e cam scumpă aci dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria mai ales de cât s-au deschis câteava oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase.
Şed într’o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică şi rămân
al tău Eminescu.
Adresa mea: Chiustenge (Constanţa)
Hôtel d’Angleterre“
 
Despre Stoica Lascu

Stoica Lascu (n. 18 iunie 1951) – fost muzeograf (la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa) şi profesor de Istorie (la Universitatea „Ovidius”), membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă. Autor de cărţi şi studii referitoare la istoria modernă şi contemporană a României (cu privire specială asupra Dobrogei), la istoria Romanităţii Balcanice/românilor balcanici (aromânii&meglenoromânii) şi a spaţiului balcanic (cu privire specială asupra Albaniei), la aspecte ale Istoriografiei române de azi. Autor de publicistică istorică şi social-culturală.
 
Citeşte şi:
 

Aniversări la Tomis, în ianuarie 2020, ale unor intelectuali români de sorginte aromână (I): Poetul şi prozatorul Cola Fudulea (n. 5 ianuarie 1940) - un Caragiale şi Creangă al aromânilor (galerie foto)

 

Comentarii








Cele mai recente postari