Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:03 20 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei Românii nu privesc marea ca pe un început de neant, ci ca pe un „firesc și lesnicios drum”

ro

11 Sep, 2021 00:00 2386 Marime text

 
  • Imaginea mării în lirica populară românească 
Într-un amplu material intitulat „Marea Neagră, în poezia noastră poporană”, publicat în „Analele Dobrogei” din 1930 (anul XI, fasc.1-12),  profesorul Ioan Georgescu face un tablou al modului în care marea este reflectată în folclorul românesc.

Interesantă este viziunea populară, caldă și prietenoasă, asupra influenței mării, așa cum apare ea în colinde, descântece sau versuri de preamărire a întinderii nesfârșite de apă, adevărate teofanii, în care Creatorul se manifestă în „mișcătoarea mării singurătate”.
 
„Poporul nostru cunoaşte multe mări.

Nu vorbim de cele nouă mări, pomenite alături de tot atâtea țări, în poveştile poporane, nici de mările cu anumite însuşiri (rece, fierbinte, roşie, galbenă şi a.), cunoscute mai mult numai din auzite ori din închipuire, ci vorbim de cele străbătute în lung şi in lat, de cele atinse în realitatea nemijlocită a vieții.

Sub acest raport, marea - acest fenomen natural atât de complex - e un motiv din cele mai interesante pentru cercetătorii poeziei noastre poporane.
Câtă tragedie sumbră nu se leagă în această privință chiar numai de oceanul Atlantic, cunoscut de țăranii noştri abia în timpul din urmă!

Tot calvarul Românilor noştri din America se leagă de acest ocean. De aceea e atâta jale şi atâta duioşie în cântecele Americanilor noştri! Şi de aceea oceanul e mereu blestemat, ca pricinuitor de înstrăinare şi izvor de suferinţe! Cine n'a fost pe vapor,/ Ăla nu ştie de dor;/ Cine n'a trecui marea,/Nu ştie ce-i boala grea ... Sau mai departe: Cine-a scornii jalele?/Missler cu vapoarele,/Că încarcă sute-mii,/Câtă-i frunz'Americii!/ Acolo-s fabrici de fier,/Mulți voinici în ele pier.

E sigur că aceste creațiuni recente ale drăgălaşei noastre muze poporane constitue o fază nouă, aproape necunoscută, a literaturii noastre care ar merita toată atenţiunea culegătorilor şi a cercetătorilor.

Din colecţiile ziarelor noastre de peste Carpaţi şi de peste Ocean, dar mal ales din scrisorile în versuri adresate de cei înstrăinați celor rămaşi acasă şi invers, s'ar putea alcătui o culegere din cele mai alese, în stare să satisfacă gustul celor mai pretenţioşi amatori de literatură.

Nu e aici locul, nici momentul potrivit să încercăm a schița, în trăsături cât de sumare, aspectele acestei poezii poporane despre mare, altfel atât de bogate, de nouă şi de interesante. O vom face, poafe, altă dală, cu un prilej mai nemerit.

Ceea ce se impune, în chip cu totul deosebit, atenţiunii noastre, cu acest prilej, este să vedem : cum cântă poporul nostru în versurile sale Marea Neagră, marea cea mare din cronicele şi decumentele noastre vechi, marea aceasta care, alături de antipodul ei - muntele - a format şi formează una din extremitățile între care a pulsat şi pulsează ritmul vieții noastre milenare ?

E interesant, aproape surprinzător, că poporul nostru nu priveşte marea ca o barieră, ca o limită peste care nu se poate trece, ca o piedică a comunicaţiunii, ca un început de neant. Dimpotrivă. În concepția lui - concepție aşa de sănătoasă - ea e cel mai firesc şi mai lesnicios drum.

Pe acest drum, pe care oricât l-am întrebuinţa nu se strică niciodată, e mişcare nesfârşită. Pe valurile, ca şi pe malurile ei, se plimbă mulți viteji. Unul, însoțit de-un „stol de mari boeri”, vine „pe-un cal vânăt bidiviu” şi începe să bombardeze o cetate minunată, zidită de-o mândră fată, ,,în ispita Turcilor şi'n pofida Frâncilor". (Prin Frânci trebue să înfelegem nu pe Francezi, cari n'au pătruns nici odată cu comerţul lor până aici, ci pe Genovezi şi Venețieni). Cei dintâi o bat de pe uscat (Turcii) ; cei de al doilea (Frâncii) de pe mare, şl nu pot s'o biruiască. Pe când, îndată ce dă asalt viteazul din colindul nostru, zidurile cad, turnurile se dărâmă şi mândra stăpână a cetăţii nebiruită de altă dată, acum capitulează.

In o sumă de poezii, e vorba de dalbele mănăstiri din prundurile Mării. Aproape toate aceste poezii sunt colinde de preot. Din ele se desprinde luminos simțimântul religios aşa de adânc al poporului nostru.
Unele sunt adevărate teofanii.

Nu se putea ca larga întindere de ape cu zările necuprinse ale mării să nu treziască gândul nemărginirii, să nu sugereze pe Făcătorul a toate.
Şi cum îi apare Durnnezeu poporului nostru aici ? Nu cum îl înfătişează zugravii de icoane bisericeşti ca un rnoş venerabil cu barba albă, cu fruntea senină şi ochii plini de bunătate părintească, ci vâslind din largul mării către dalba mănăstire, unde citesc 9 diaconi şi 9 grămătici. El nu vine „cum se vine", ci „vine cu luna'n spate şi cu soare zău în față". Intră în biserică, având cărti la subțioară şi papuci galbeni în picioare. Când intră El în biserică, cel mai mic grămătic dă din toacă de trei ori, din clopot de nouă ori, ca să audă tot poporul, „tot poporul şi norodul”.

În alt colind de preot, Dumnezeu nu vine singur. Are o suită întreagă. 'Vine cu bătrânul Crăciun, cu Ion, cu Sânt-Ion'. Şi după ce ies din corăbioară, pe care o leagă de par: 'Mai la vale se lăsară, se lăsară, se scăldară, cu vin bun se botezară, cu mir bun se miruiră, în veşmânt se primeniră'. După aceea apucă din nou cărăruia spre biserică, unde fac o sfântă rugă, la care vine şi poporul, să i se ierte 'din păcate jumătate, din greşeli a treia parte'.
Odată, în suita lui Dumnezeu, găsim şi pe Maica Precista, venind cu 'păpuci în mână' la sfântul lăcaş să se închine.

Cadrele acesior teofanii sunt creştine, amintind ele atâtea elemente ale religiei lui Hristos.
Găsim şi o teofanie păgână ca în religiile asiatice ori în mitologiile antice.
Un colind de preot din Topalu, județul Constanta ni-l arată pe Isus pruncul „sus la Rusalim, sub un pom mare înflorit, cu tulpina de argint''. Până aici nimic deosebit. Versurile ce urmează, însă, ni-l prezintă în atmosfera de intimitate familiară, iar nu de sfinţenie şi de reculegere, cum se cuvine Îndrumătorului a toate: De sus plouă şi mi-l scaldă,/ Vântul bate, mi-l leagănă;/ Zâne trec/ Şi mi-l aplec.
 
 
 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei 
#Analele Dobrogei anul XI, 1930
#Ioan Georgescu

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Arhiva ZIUA de Constanța     

 

 
 
Comentarii








Cele mai recente postari