Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:17 06 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Costache Negri ”, de Pericle Martinescu Desăvârșit patriot, prezent în „toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”

ro

14 May, 2020 00:00 1564 Marime text


Născut la 14 mai 1812, în Iași, Costache Negri a fost unul dintre cei mai luminaţi şi activi membri ai generaţiei sale, care şi-a închinat întreaga viaţă renaşterii naţionale a românilor de la mijlocul veacului al XIX-lea.
Implicat cu trup și suflet în evenimente ce au precedat mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova și având o contribuţie însemnată la lupta pentru înfăptuirea Unirii Principatelor de la 1859, Negri i-a fost colaborator și sfătuitor apropiat domnitorului Alexandru Ioan Cuza, susţinând cu tărie eforturile de înlăturare a feudalismului şi realizarea primelor reforme importante cu caracter politic şi social.
 
Efigiei marelui patriot (socotit de Eminescu „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”) îi este dedicat volumul lui Pericle Martinescu, „Costache Negri”.
Volumul reprezintă rezultatul unor laborioase cercetări în biblioteci şi arhive, monografie sintetizând atât documente tipărite sau manuscrise referitoare la epoca şi personalitatea lui Costache Negri, cât şi informaţii adunate din colecţii de ziare şi reviste apărute în secolul XIX.

Făcând un istoric util şi interesant al parcursului biografic al acestui boier generos, modest, dezinteresat, care s-a bucurat de simpatia unanimă a contemporanilor săi şi de admiraţia urmaşilor, Pericle Martinescu ne oferă un portret elogios al celui ce va rămâne în conştiinţa posterităţii ca o personalitate remarcabilă a făuririi României moderne. 

„Situarea acestui om în perspectiva timpului devine singulară şi aproape paradoxală. Permanent prezent în iureşul evenimentelor de la mijlocul veacului trecut, cînd şi-a închinat cu o rară abnegaţie toate puterile pentru făurirea unei patrii unite şi independente, el şi-a păstrat în istorie un loc modest, în umbra contemporanilor săi, în rîndul cărora, în viaţă fiind, se bucura de prestigiul unui caracter de o rară şi nedezminţită frumuseţe morală.
Figură de primul rang între cei mai de seamă bărbaţi ai timpului său, el dăinuie în conştiinţa posterităţii ca un nume oarecare, fără aureolă, amintit totdeauna în treacăt, alături de numele iluştrilor săi prieteni şi tovarăşi de idei. Şi totuşi, fără să fi avut înflăcărarea de revoluţionar a lui Bălcescu, a jucat un rol de frunte în revoluţia de la 1848; fără să fi posedat temperamentul şi energia vulcanică a lui Kogălniceanu, a inspirat, a susţinut şi uneori a condus principalele acte de însemnătate istorică ale vremii sale; fără să fi fost înzestrat cu talentul poetic al lui Alecsandri, s-a bucurat de prietenia şi aprecierea literară a acestuia şi a contribuit, alături de el şi de ceilalţi, la propăşirea literaturii noastre moderne; în sfîrşit, fără să fi avut şansa lui Cuza de a obţine titlul de domnitor al Principatelor Unite, a depus eforturi neprecupeţite pentru înfăptuirea Unirii, de care şi-a legat pentru totdeauna numele…
Acest mare bărbat al epocii sale abia dacă era, mai tîrziu, ceva mai mult decît un nume ! Dar un nume necontestat şi neprihănit. Se cuvine remarcat faptul că într-o perioadă cînd rivalităţile şi facţiunile politice nu scuteau de noroiul invectivelor pe nici unul dintre fruntaşii vieţii publice, pentru care se găsea totdeauna, pe drept sau pe nedrept, o injurie sau un cuvînt calomnios, Negri este singurul - în afară de Bălcescu - la adresa căruia nu s-a făcut niciodată, de către nimeni, nici cea mai mică aluzie denigratoare. Dimpotrivă, s-ar zice că cei care l-au cunoscut personal, ca şi aceia care i-au evocat mai tîrziu amintirea, cu diferite prilejuri izolate, au folosit totdeauna, de cîte ori venea vorba despre el, atribute şi elogii care, dacă n-ar fi exprimate de personalităţi cu notorietatea răspunderii, ar putea fi înregistrate ca simple gratulaţii de circumstanţă. Încă de pe la 1850, Bălcescu spunea că «Negri este singurul moldovean ce este mai mult cunoscut în ambele ţări şi şi-a atras mai multe simpatii» ; Vasile Alecsandri îl caracteriza «nobil la înfăţişare, nobil la suflet, totdeauna mare prin sentimentele sale» ; Bolintineanu, descriind activitatea lui diplomatică, afirma că «numele român, demnitatea naţională s-au mărit prin înţeleapta sa conduită» ; G. Sion consacră în Suvenirile sale pagini întregi pline de admiraţie lui Costache Negri, «cel cu inima de aur». La moartea lui, Eminescu însuşi îl numea «unul din cei mai mari, mai iubiţi fii ai poporului românesc»… În sfîrşit, Nicolae Iorga întregea şirul aprecierilor la adresa acestui «nemuritor exemplu», afirmînd că «ajungînd foarte sus şi putînd răzbate şi pînă la cea mai înaltă culme a puterii şi strălucirii, a ştiut să rămîie modest şi sărac», considerîndu-l printre «caracterele ce s-au jertfit ca să creeze o patrie».
In afară de asemenea elogii există chiar un ungher iconografic unde memoria lui e perpetuată - în mod cu totul surprinzător, dar nu cu totul nejustificat - şi acel ungher este galeria domnitorilor moldoveni, zugrăvită pe pereţii uneia din vastele săli ale Palatului Cultural din Iaşi. Acolo, printre portretele, pictate în frescă şi rînduite în ordine cronologică, ale voievozilor şi domnitorilor moldoveni, poate fi văzut şi chipul lui Costache Negri, plasat între Grigore Ghica, ultimul domnitor al Moldovei, şi Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României. Costache Negri, sfetnicul celor doi domniitori ce au îmbrăţişat şi au apărat pînă la capăt cauza Unirii şi a renaşterii României, este singurul care, fără să fi avut vreun titlu dinastic, sau fără să fi deţinut măcar o funcţie de conducere în stat, figurează într-un fel de Pantheon simbolic rezervat exclusiv capetelor încoronate. Faptul în sine are puterea de glăsuire a unui hrisov ! ”
Costache Negri s-a stins pe 28 septembrie 1876, fiind înmormântat la fosta mănăstire Răducanu din Târgu Ocna. O casă memorială s-a deschis în fostul conac unde a locuit patriotul român, aflat în localitatea gălățeană care îi poartă astăzi numele.
 
Sursă foto: ilustrație din volumul „Costache Negri”, de Pericle Martinescu
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: „Trăim într-o epocă smintită, într-o sarabandă de provizorat şi de accelerare”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu - Nu doar codrul, ci și umorul e frate cu românul

 

Comentarii








Cele mai recente postari