Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:27 22 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea În exclusivitate. Ștefan Odobleja actual și azi - Cibernetica s-a născut în România (galerie foto)

ro

17 Jul, 2021 00:00 2188 Marime text
  • Istoria Ciberneticii trebuie revizuită! Dr. Ștefan Odobleja (1902-1978), creatorul ciberneticii generalizate, membru post-mortem al Academiei Române
Motto:
-  „Gândirea și cunoașterea sunt fenomenele de rezonanță. Psihologia și Logica reprezintă fundamentul tuturor cunoștințelor umane și scheletul tuturor științelor.” Dr. Ștefan Odobleja, 1978
- „În USA, la Harvard au avut loc, în perioada 1938-1946, întruniri conduse de dr. W. Rosenblueth – medic neurofiziolog, unde erau prezenți ingineri și matematicieni, fiziologi și neurofiziologi, psihologi, ingineri specialiști în comunicații și în mașini de calcul. Aici se discutau aspecte ce erau furnizate constructorilor de mașini de calcul-calculatoare electronice, informații, date, repere, modele, principii și indicații pentru realizarea mașinilor de calcul și de gândire.” Dr. Ștefan Odobleja, 1978
- „În privința Ciberneticii, doctorul Rosenblueth are proprietatea incontestabilă asupra matematicianului Wiener, iar Facultatea de Medicină Harvard are, la rândul ei, prioritate asupra Institutului Tehnologic din Massachusetts. Inițiativa a fost a medicilor, nu a inginerilor și cu atât mai puțin a matematicienilor, chiar dacă ulterior inginerii și auxiliarii lor matematicienii au luat un avans important asupra medicilor, depășindu-i și umbrindu-i. În fapt, Cibernetica fusese expusă pe larg în 884 pagini în „Psihologia consonantistă” de dr. Ștefan Odobleja, editată la Paris, 1938-1939.” Dr. Ștefan Odobleja, 1978

Argumente. Savantul Dr. Ștefan Odobleja (1902-1978), medic militar și membru post-mortem al Academiei Române este, în fapt, creatorul Ciberneticii generalizate pe care a numit-o “Psihologia consonantistă” (a se consulta https://odobleja.ro/) prin publicarea în limba franceză a 2 volume în perioada 1938-1939, în 884 de pagini și 300 scheme și figuri. Pentru a i se recunoaște meritele prin aceste contribuții științifice – și prin crearea unei noi științe, numită Ciberneticade către matematicianul american Norbert Wiener - în anul 1948, a trimis un număr de exemplare din aceste volume mai multor oameni de știință din străinătate și din țară. Din păcate, a început Al II-lea Război Mondial, și astfel Ștefan Odobleja a participat ca medic militar în armata română, fiind întreruptă această recunoaștere internațională a meritelor sale științifice. În anul 1941, fiind numit medic al regimentului 36 Infanterie de la Cernavodă, a plecat la războiul împotriva URSS. În noiembrie 1942 a participat la luptele crâncene de la Cotul Donului, unde armata română a suferit o mare înfrângere, cu mulți morți, răniți și prizonieri, dar a supraviețuit după ce unii soldați au fost evacuați cu trenul la Odessa. O perioadă a fost internat în Spitalul din Odessa, iar după vindecare și reabilitare a plecat spre țară, ajungând la Cernavodă, unde era dat mort (a se vedea #DobrogeaAcademică Savantul Ștefan Odobleja pe plaiurile dobrogene, la Cernavodă).

După război, în anul 1947 s-a pensionat și s-a retras în satul natal, departe de viața științifică, dar nu a abandonat-o. După anul 1960 participă la multe evenimente culturale și artistice din Drobeta-Turnu Severin, fiind atras și de scrierea de poezii, astfel că începe să participe la Cenacul literar de la Casa de cultură (Palatul Culturii „Teodor Costescu”) din Drobeta-Turnu Severin. În tot acest timp încearcă prin diverse moduri de a aduce în atenția comunității interne și internaționale contribuțiile sale privind Psihologia consonantistă și că Cibernetica s-a născut în România în perioada 1925-1938. În anul 1970. deschizându-se Biblioteca americană la București, Ștefan Odobleja, fiind un bun cunoscător al limbii engleze, studiază diverse cărți și, întâmplător, citește despre revoluția ce o făcuse în cibernetică matematicianul american Norbert Wiener. Începând din anul 1972, când Ștefan Odobleja a citit autobiografia matematicianului Norbert Wiener, acesta s-a consacrat demonstrării ideii că originea ciberneticii se află în psihologie și că „Cibernetica s-a născut în România în anul 1938” prin lucrarea sa în 2 volume „Psychologie Consonantiste” din perioada 1938-1939. Analizează amănunțit lucrarea reputatului savant mondial și ajunge la concluzia că opera sa, care apăruse cu zece ani înainte la Paris, a fost în acest fel plagiată. Face apel la Academie să ia măsurile ce se impun, pentru a-i da lui întâietate, să fie considerat ca precursor al ciberneticii, înaintea lui Norbert Wiener. Alături de Academia Română și presa, prin eforturi conjugate. încearcă să facă cunoscut întregii noastre națiuni, meritul și importanța lucrării marelui Odobleja.

La fel s-a întâmplat și cu un alt savant român (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Paulescu): Nicolae Paulescu (1869-1931) –  profesor la Facultatea de Medicină din București, inventatorul insulinei, care nu a primit premiul Nobel pentru această invenție. În cadrul unor experimente, în anul 1916 reușește să aibă contribuții în domeniul metabolismului uman, ajungând să inventeze insulina ce avea efect asupra glicemiei în diabetul zaharat. Cu puțin timp după terminarea acestor experiențe, savantul român a fost mobilizat în armata română. După război, începând cu iulie 1921, a publicat patru articole în care își descria cercetările, ultimul dintre ele, cel mai detaliat, apărând la finele lui august 1921. Precizăm faptul că Ștefan Odobleja i-a fost student la medicină lui Nicolae Paulescu.

Textul care urmează are ca autor pe savantul Dr. Ștefan Odobleja, care a dus o luptă continuă – după anul 1966,  pentru recunoașterea internațională că Cibernetica s-a născut în România, în perioada 1925-1939. Aceste studii și cercetări s-au realizat în cadrul proiectului ROINFO “Romanian Informatics” - Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Academia Română, cu sprijinul Fundației “Ștefan Odobleja”, Drobeta-Turnu Severin. În cadrul textului apar referințe indicate de Odobleja sub forma (p. nr), unde “nr“ reprezintă numărul pagini din volumele originale tipărite în limba franceză în 1938-1939 ce conțin 887 de pagini.

Analiza autorului după 40 de ani (1938-1978)

Între Massachusetts-Institute of Technology și Mehedinți (Originile ciberneticii)
Se admite, în genere, că Cibernetica s-a născut la Massachusetts și a apărut în anul 1948, odată cu cartea cu același nume a lui Norbert Wiener. Eu consider că, în realitate, ea nu s-a născut la Massachusetts, ci la Mehedinți, și a apărut în anul 1938, odată cu cartea „Psychologie consonantiste”, 2 vol. 884 pag., Editura Librairie Maloine, Paris - lucrare a unui medic român de pe aceste meleaguri.

Istoria ciberneticii trebuie revizuită. Asupra originii și genezei ciberneticii persistă încă și azi prea multe opinii paradoxale și neveridice. Trebuie să atenționăm, că acestea nu sunt lipsite de consecințe negative. Această știință nu a luat naștere prin căi și modalități neobișnuite, extravagante și spectaculare, ci prin căi normale și uzuale. Nu este rezultatul unor pretinse discuții sau certuri între savanți, ci mai curând produsul unui studiu susținut, al autoanalizei complete, printr-o bogată documentare și, pe deasupra, printr-o profundă gândire, asupra gândirii. Odată bine stabilit că psihologia consonantistă este în mod indubitabil o cibernetică, rezultă în mod obligatoriu că aceasta este. prin conținutul său conceptual, prima cibernetică din literatura științifică universală. Să nu uităm că ceea ce justifică existența ciberneticii ca știință de sine-stătătoare. sunt tocmai ideile care îi constituie esența și nu numele fiatus vocis, adăugat 10 ani mai târziu.

După părerea autorului, cibernetica s-a născut între 1925 și 1933, în România ca urmare a unei tentative de reformare pe baze fizice și mașiniste urmată de o vastă extrapolare, conjugată de cu o mare generalizare precum și cu o aplicare practică și teoretică. Apariția ciberneticii se datorează asimilării fizicii și tehnicii de către psihologie, urmată de o operație inversă, de asimilare a psihologiei de către tehnică, de către fizică și de către matematică. Cibernetica conservă, și azi încă, și destul de distinctiv marca provenienței sale logico-psihologice. Schimbarea de optică propusă de autor a fost primită de unii cu rezistență (rezervă) ceea ce este explicabil. Pentru a apăra vechile poziții adversarii noștri profită mai ales de multitudinea de definiții ale ciberneticii, ceea ce l-a determinat pe autor să întreprindă un studiu mai aprofundat care tocmai a apărut în limba română la Editura „Scrisul Românesc”, Craiova. România, cu titlul „Psihologia consonantistă și cibernetica”. Orice s-ar spune, adevărul este că bazele ciberneticii au fost puse în anul 1938 de către un medic român. Și oricâte eludări s-ar mai încerca, până la urmă va trebui recunoscut că Cibernetica s-a născut în 1938 în România, nu în 1948, în America. În anul 1938 - și cu mulți ani înainte de această dată - autorul român făcea cibernetică fără să știe, așa cum Mr. Jourdain, din „Burghezul gentilom”, făcuse toată viața proză fără să știe. Cei prea legați de cuvinte ar putea contesta psihologiei consonantiste dreptul de a putea fi denumită și considerată o cibernetică, sub motiv că ea nu și-a acordat atunci, această denumire. Ei uită că și Norbert Wiener a făcut, timp de aproape 10 ani, cibernetică fără să știe dat fiind că acest cuvânt a fost adoptat de către el abia pe când el își redacta cartea pentru tipar. Americanii - Wiener în special - au prioritatea de a fi sesizat înaintea europenilor ocupați a se masacra între ei - valoarea acestei științe noi, care nu a fost nouă decât în 1938, nu în 1948, nici în 1942, cum afirma, cu emfază și cu nedreaptă părtinire de sine, matematicianul american Norbert Wiener.

„Psihologia consonantistă” era o Cibernetică

Destinul acestei cărți (în 2 volume de 884 de pagini) nu a fost deloc fericit. Apariția sa a fost urmată destul de repede de război, căruia, prin nu știu ce miracol, autorul i-a supraviețuit. După război a avut fericirea să asiste la extraordinara difuzare și amplificare a ideilor sale, sub numele răsunător de “Cibernetică". Nimeni nu a sesizat sau, în orice caz, nu a arătat public aceste legături și această înrudire. Autorului însuși îi revine sarcina de a acoperi această lacună.

CONCLUZII
Psihologia consonantistă” nu este doar o psiho-cibernetică, ci și o cibernetică teoretică generală. Aceasta era o Cibernetică:
  • pentru că încerca o nouă apropiere între om și mașină (p. 50-70).
  • pentru că aceasta cultiva concepția fizică, energetică, electromagnetică a gândirii, cu introducerea masivă a fizicii în psihologie și în logică.
  • pentru că generaliza de la fizică până la psihologie (p.60-70): acțiunea a fost urmată de o operație inversă de extrapolare a psihologiei la toate științele, inclusiv în fizică (p. 500-800).
  • pentru că practica din abundență sintezele.
  • pentru că încerca să unească logica cu psihologia, în cadrul psihologiei și fizicii.
  • pentru că era în căutarea legilor comune, generale aplicabile în mai multe sectoare ale științelor(p.500-817).
  • pentru că aspira la descoperirea anumitor legi universalef (p.406-435).
  • pentru că încerca să descopere noi relații între științele pe care le acuza de izolaționism și pe care dorea să le unească prin cât mai multe legături posibile.
  • pentru că adopta un punct de vedere multidisciplinare(p. 406-435).
  • pentru că propunea o viziune de ansamblu asupra psihologiei și asupra tuturor științelor.
  • pentru că preconiza și tindea să realizeze apropierea diferitelor științe - cărora le era dedicat un capitol special intitulat „apropierea între științe" (p.736).
  • pentru că urmărea cu perseverență unificarea științelor(p.4;p.74-75;p.500).
  • pentru că cibernetica urmărea să caută și să obțină unificarea științelor nu numai prin clasele și legile lor comune, universale (p.6, p.406-435), ci și prin diviziunile lor comune(p.88-92; p. 128).
  • pentru că era călăuzită de viziunea asupra științei ca un tot unitar(p.596;p. 736).
  • pentru că releva rolul analogiei în mecanismul gândirii(p.8) preconizând cu convingere metoda analogiilor(p.33) și a modelelor, inclusiv a figurilor analogice (p.3) numeroase în text (cartea conține 300 de figuri).
  • pentru că propunea și aplica ea însăși nu numai gândirea analogică, ci si gândirea circularistă - două varietăți de gândire considerate astăzi, apanaje proprii și specifice ciberneticii.
  • pentru că aceste metode de gândire nu figurau aici suspendate in aer-ele nu erau practicate de o maniera pur empirică ci, dimpotrivă erau aplicate conștient. Aceste metode se găseau aici „acasă".
  • pentru că Cibernetica punea în relief influențele reciproce dintre științe acțiunile interdisciplinare propunând demersul de la constatare la metodă, preconizând să provoace din plin aceste influențe conștient și in mod premeditat (p. 3;p.499-500; p. 596-597). Se anticipa astfel dezvoltarea numeroaselor științe transdisciplinare și interdisciplinare actuale.

Unde s-a născut Cibernetica?

  1. La Institutul de Cardiologie din Mexic?
E adevărat că lucrarea lui Norbert Wiener: „Cibernetica” a fost scrisă în Mexic, lângă prietenul, sfetnicul și colaboratorul său, neurofiziologul Dr. Arthure Roscnbiueth (2.33). Tot acolo și tot atunci, în ultima jumătate a anului 1947, a apărut și numele de „Cibernetica” (2.19). Iar colaborarea celor doi și o bună parte din cercetările lor în acest domeniu, între anii 1943 și 1948, după plecarea din S.U.A. a doctorului Rosenblueth au avut loc tot în Mexic (2.33). Am mai putea adăuga că din Mexic era și Freymann, editorul din Paris care i-a propus lui Wiener să-și scrie cartea (2.33) și care i-a editat-o ca ediție de fond, în limba franceză, în anul 1948. Nu trebuie totuși să confundăm cartea „Cibernetica”  și nici numele de ,,Cibernetică" cu „Știința Ciberneticii", care a apărut mai înaintea cărții respective și mai înainte de a fi apărut numele respectiv, fapt subliniat și de către Norbert Wiener (2.19). Nici el nu susține că această știință ar fi apărut în Mexic, nici că ar fi apărut din cercetările efectuate acolo.
  1. I.a întrunirea din anul 1944 de la Princeton ?
Norbert Wiener consideră, că Cibernetica s-ar fi născut la Princeton la sfârșitul iernii 1943-1944. cu prilejul unei întruniri inițiate acolo de către ei și de către matematicianul dr. Joseph Neumann (2.22): „Eu consider această consfătuire drept locul de naștere al unei științe noi: Cibernetica sau teoria comenzii și comunicațiilor la mașini și la organismul viu" (4.25). Întrunirea fusese inițiată - ni se spune, după ce și Wiener ajunsese să privească sistemul nervos ca o mașină de calcul (4.254). Este oare aceasta o noutate atât de recentă? Nu fusese sistemul nervos – creierul, privit ca o mașină și la întrunirile medicilor dintre 1938 și 1944? Nu avusese dr. Rosenblueth această idee încă din anul 1938, înaintea lui Wiener? Nu fusese ea afișată în scris în articolul comun din 1943, semnat nu numai de Wiener, ci și de Rosenblueth și Bigelovy?
Participarea la întrunire era mixtă la fel ca și întrunirile anterioare (1938-1943) ale medicilor de la Harvard conduse de dr. Rosenblueth: „Krau prezenți și ingineri, și fiziologi, și matematicieni” (2.22) „neurofiziologi, ingineri specialiști în comunicații și în mașini de calcul” (4.254). Neurofiziologul Rosenblueth era absent, dar erau prezenți la întrunire doi din cei mai iluștri neurofiziologi ai Americii: dr. Mc. Culloch și dr. Lorente. Scopul declarat era ca specialiștii din discipline diferite să ajungă la concepții unitare și la un limbaj comun (2.23:4,2.54) dar scopul principal, real și imediat, era construirea unor astfel de mașini de calcul, care să imite funcționarea creierului (a minții și a gândirii) și care să fie adevărate mașini de gândire. Trebuie să spunem că hotărârea de a realiza acest fel de mașini - viitoarele mașini electronice de calcul - nu a fost luată atunci, la Princeton: această inițiativă fusese luată cu mult mai înainte de 1943. Dovadă că la acea dată se lucra deja, la mașinile ENIAC și EDVAC la Universitatea din Pennsylvania (2.22).

La întrunirea de la Princeton: „Fiziologii au făcut o expunere comună a problemelor de cibernetică din punctul lor de vedere și tot astfel au procedat proiectanții de mașini de calcul, prezentând metodele și obiectivele lor" (2,23). Dar dincolo de aparența egalității și a reciprocității, adevărul este că la acea întrunire, ca și la întrunirile anterioare ale lui Rosenblueth de la Vandebilt-Hall (2.5), și de altfel ca și la întrunirile anterioare din 1946 de la New York (2.30), medicii, neurofiziologii și psihologii furnizau constructorilor de mașini de calcul informații, date, repere, modele, principii și indicații pentru realizarea mașinilor perfecționate de calcul și de gândire Susținând că Cibernetica s-a născut în martie 1944 la Princeton, Norberî Wiener diminuează rolul inginerilor (Aiken, Bush, Coldstine etc.) care deja se puseseră pe lucru pentru obținerea inteligenței artificialei (2,22) caracteristică și definitorie pentru Cibernetică, mai ales în primele ei stadii. El trece cu vedere rolul capital al întrunirilor medicilor de la Harvard de sub conducerea neurofiziologului dr. Rosenblueth.

Că întrunirea de la Princeton era inițiată de către matematicieni este explicabilă deci supraestimarea acestora în detrimentul celorlalte categorii mult mai fundamentale pentru cibernetică. Este explicabilă și misiunea psihologilor rectificată și înlăturată la întrunirile din 1946, când inițiativa n-a mai fost a matematicianului Wiener, ci a unor medici neurofiziologi (2.25-26) Easte explicabilă chiar și încercarea de înlăturare a fostului său sfetnic și oarecum profesor al său într-ale ciberneticii: întrunirea de la Princeton a avut loc îndată după plecarea dr. Rosenblueth din S.U.A și după încetarea întrunirilor lunare conduse de către el. Întrunirea de la Princeton venea să continue și să li se substituie acestor întruniri de la Harvard, iar Norbert Wiener venea să preia inițiativa, substituindu-l pe dr. Rosenbluteth în rolul lui de conducător al treburilor cibernetice. Ca justificare Norbert Wiener invocă motivul că la Princeton ar fi fost recunoscută memoria (vie și nevie) binaritatea și feedback-ul. Dar, memoria și binaritatea figurează și în recomandările către inginerii din anul 1941, iar în anul 1944 ele fuseseră deja încorporate în mașinile electronice de calcul care se aflau într-un stadiu înaintat, aproape de realizare. Cât despre feedback, lăsând la o parte faptul că încă din 1938 el apăruse public în arenă, menționăm că lui Wiener (cu Bigelow) i-a parvenit în câmpul vizual încă din anul 1942, iar în anul 1943 el îl expusese și în cunoscutul articol semnat în trei. A face ca feedback-ul să debuteze la Princeton echivala cu a-1 însuși ca proprietate personală, înlăturând astfel nu numai pe inițiatorul din 1938 al acestui proces (notă: Ștefan Odobleja), ci pe cei doi prieteni ai săi. membri ai triumviratului său de colaborare. (De fapt, cum la fel s-au petrecut lucrurile și cu alte triumvirate din istoria omenirii).

Îl înlătură pe doctorul Rosenblueth, care este adevărat că nu participase la "descoperirea" de către Wiener a feedback-ului, dar colaborase ca prim semnatar la articolul despre feedback din 1943 (2.14); expusese de unul singur acele idei comune cu un an mai înainte de articolul comun (2.19); a adus contribuția sa la verificare și confirmare (2.14); și a dat girul său de neurofiziolog pentru "Descoperirea" pe care Wiener o făcuse în psihologie neurofiziologie - fără el - ci numai cu Bigelow – dar, în specialitate sa, despre care Rosenblueth a putut vorbi fără Wiener despre aceste lucruri (2.19), dar Wiener n-ar fi putut vorbi nicidecum sau cu mare greutate fără Rosenbleuth, fără acoperirea și garanția specialistului neurofiziolog. Ceva mai mult, pentru noi este mai mult ca probabil că dr. Rosenblueth, ca neurofiziolog și psiholog cunoștea sursa și adevărata proveniență a feedback-ului wienerian, sursă de la care, după părerea noastră, se inspirase și el atunci când s-a erijat în metodolog, logician al științelor și unificator ale lor, psiholog mecanist și mecanizator etc., și chiar dacă el n-a sesizat acea valoare a feedback-ului, chiar dacă Wiener are meritul de a o fi sesizat el înaintea maestrului său, nu-i mai puțin adevărat că dr. Rosenblueth este acela care l-a cooptat ca să exploateze împreună și la parte egală această mină. Faptul că Wiener a descoperit un filon chiar dacă numai a știut citi bine într-o carte era un merit al lui, dar un merit care nu putea justifica uitarea și îndepărtarea părtașului și a premergătorului său la această faptă și descoperire. Oricum, gestul lui Wiener era destul de imprudent atunci când el își asuma în întregime o achiziție litigioasă.

Dar Wiener nu-l înlătura din cibernetică numai pe dr. Rosenblueth, ci și pe Julian Bigelow, tânărul care avea merite cel puțin egale cu ale sale. Noi credem că incomparabil mai mari la sesizarea, fie și citită, a feedback-ului în anul 1942. Să remarcăm că doctorul Rosenblueth făcea cibernetică din 1938, fără să-l sesizeze; să remarcăm că și matematicianul Wiener a făcut și el cibernetică deghizată și încă nebotezată. Deci, nu numai Wiener, ci și doctorul Rosenblueth (2.21) și nu s-au lăsat până nu l-au acaparat. Wiener subliniază totuși importanța procesului ciclic în descoperirea căruia el își consideră o contribuție meritorie și o contribuție personală adusă independent de dr. Rosenblueth. EI ia momentul acelei descoperiri drept dată de naștere a ciberneticii. În 1942 a descoperit el acel proces și tot atunci pretinde el că s-ar li născut "Cibernetica". Aproximativ din anul 1942 dezvoltarea cibeneticii a avut loc pe câteva fronturi (2.14). Așadar, Cibernetica nu s-a născut în 1944 la Princeton, ci ea s-a născut mai înainte de toamna anului 1942 și mai exact în anul 1942, la Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT), ca rod al cercetărilor unui matematician (Wiener) și ale unui inginer, dovedit ulterior tot matematician (Bigelow). Dar, întrucât Wiener continuă apoi cercetările sale pe cont propriu sau mai bine zis cu ajutorul altor colaboratori, rolul lui Bigelow la întemeierea ciberneticii pălește din ce în ce mai mult. Ne interesează însă, aici locul de naștere al ciberneticii pe care cei mai mulți îl acceptă, împreună cu Wiener, ar fi fost la Institutul Tehnologic din Massachusetts. Într-adevăr, acolo a dezvoltat Wiener o remarcabilă activitate pentru a impune ideile sale cibernetice idei care însă nu îi aparțineau în mod exclusiv, nu-i aparțineau în totalitate, nu le emise el și nu el le lansase, așa cum el o și spune textual: "... Aceste idei pluteau pe atunci în aer și nu vreau să pretind nici un moment prioritatea mea exclusivă în formularea lor." (2.4), iar două rânduri mai jos el precizează că "aceste idei ale sale provin din studierea sistemului nervos deci: din neurofiziologie și din psihologie" așa cum se arată în cartea sa.
  1. La Facultatea de Medicină a Universității Harvard
Se admite astăzi, pe nedrept, că Cibernetica ar fi operă integrală și prioritară a matematicianului Norbert Wiener de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Această părere greșită trebuie rectificată: pe de-o parte, în sensul că, din punct de vedere cantitativ, medicul neurofiziolog dr. Rosenblueth de la Facultatea de Medicină a Universității Harvard deține un mare procent de contribuție la această operă (în orice caz. mult mai mare decât i se atribuie astăzi),  pe de altă parte în sensul că, din punct de vedere cronologic, medicul neurofiziolog a devenit cibernetician înaintea matematicianului și că el este de fapt inițiatorul lui Wiener în acest domeniu. Rezultă că, în privința Ciberneticii, doctorul Rosenblueth are proprietatea incontestabilă asupra matematicianului Wiener, iar Facultatea de Medicină Harvard are, la rândul ei, prioritate asupra Institutului Tehnologic din Massachusetts. Inițiativa a fost a medicilor, nu a inginerilor și cu atât mai puțin a matematicienilor, chiar dacă ulterior inginerii și auxiliarii lor matematicienii au luat un avans important asupra medicilor, depășindu-i și umbrindu-i.
"Totul a început la Facultatea de Medicină a Universității Harvard" (Mircea Grigorescu, România literară, 4 septembrie 1975, p. 19). Într-adevăr, întrunirile lunare conduse de către neurofiziologul, psihologul și metodologul dr. Rosenblueth, inaugurate de el in preajma anului 1943 și continuate pană la plecarea sa în Mexic (ianuarie 1944) erau întruniri pe teme cibernetice. Acele întruniri au dobândit caracter cibernetic numai după ce a început a participa la ele, relativ tardiv, matematicianul Norbert Wiener nici după cooptarea și acceptarea la ele a inginerilor constructori de mașini de calcul sau a fizicianului Vallarta. care nici ei nu au început a le frecventa de la început, dar apăruseră acolo înaintea lui Wiener, ceea ce este foarte explicabil, dat fiind scopul urmărit încă de la înființare: gândirea mecanică și mecanizarea gândirii. Acele întruniri au fost cibernetice prin teme, idei și tendințe încă din momentul când ele au fost inițiate de către medicul neurofiziolog dr. Arthure Rosenblueth, așadar, încă din prima perioadă, când participanții erau numai medici, dovadă orientarea și preocupările extramedicale. general științifice, metodologice și psihologice ale acestor medici, (și încă nu ni se spune totul și de fapt se ocolește și se emite esențialul, ca urmare și continuare în virtutea inerției, a secretului impus în timpul războiului asupra a tot ce era în legătură cu mecanizarea gândirii).
Încă din prima fază a cărții sale Norbert Wiener ne informează că „Cibernetica" lucrarea sa „reprezintă rezultatul a mai bine de zece ani de cercetări întreprinse împreună cu dr. Arthure Rosenblueth, care lucra pe atunci la Facultatea de Medicină a Universității Harvard" (2.5). Or, dacă Cibernetica este rodul acelei colaborări îndelungate între un medic și un matematician, înseamnă că nu s-a născut instantaneu, ca să zic așa, în cele câteva ore, sau fie și zile, cât a durat întrunirea de la Princeton, ci ea s-a născut mai pe îndelete, după ani și ani de cercetare și discuții. Dacă cercetarea pentru cibernetică a început în 1938, atunci cum putem spune că cibernetica s-a născut abia in 1942? Nu greșește, ne întrebăm noi. Norbert Wiener, atunci când lasă să se înțeleagă că cibernetica s-a născut în 1942, adică: la Institutul unde lucra el și datorită descoperirii lui?

Colaborarea lui cu medicul nu realizase nimic în cei patru ani de străduințe? Dar, chiar el ne spune că înainte de 1942 (prin 1941) au fost elaborate, în colaborare cu medicul neurofiziolog. recomandările către ingineri (2.9), care vizau o revoluționară perfecționare a mașinilor de calcul o mașină a gândirii, care era ideea cea mai cibernetică dintre toate ideile ciberneticii. Și această idee cibernetică, acest țel tehnic cibernetic mai înainte de a fi propusă inginerilor constructori a fost desigur îndelung gândită. Și, gândită probabil nu numai în secret, între ei doi, ci și în deliberările de la întrunirile lunare ale medicilor. Convingerea noastră este că această idee a încolțit la medici și a fost frământată de ei, între ei. mai înainte de a recurge la opiniile contribuției lui Norbert Wiener, mai înainte de a se hotărî să se lărgească componența cercului lor de studiu spre a face din el un cerc mixt. Abia după ce medicii au epuizat resursele lor, abia atunci ei și-au declinat parțial competența, abia atunci au fost nevoiți să cheme în ajutor pe inginerii de la Massaehusetts. În sprijinul acestei păreri pledează și faptul că tot medic fiziolog a fost și unul din primii mecanizatori de logică dintre anii 1938 și 1943, dr. Mc Culloch (2,21) care pe acel timp făcea cibernetică autentică și eficientă și o făcea independent de Norbert Wiener, independent de doctorul Rosenblueth și cu rezultate mai puțin discursive, dar mai palpabile, ceea ce ne face să lărgim cadrul începătorilor pentru a spune că cibernetica a început la Harvard, dar nu numai acolo, ci în mod concomitent și la alte Facultăți de Medicină din S.U.A și din alte țări.

Prin sagacitatea și dinamismul doctorului Rosenblueth, Facultatea de Medicină Harvard a fost o importantă stație de recepție și amplificare pentru Cibernetică. Dar Cibernetica nu s-a născut acolo, atunci, în 1938, când medicul neurofiziolog a preluat ștafeta: ea se născuse de mai mult timp, altundeva, departe de Universitatea Harvard și departe de America. La Harvard totul a continuat, dar de început, nu a început acolo. Spre a putea fi acreditată părerea că a început la Harvard, ar fi trebuit să avem dovezi că ea a început acolo cu mult înainte de 1937. Ori, dovezile existente pledează contra priorității sale, ca să nu spunem că ele pledează chiar și pentru o preluare. Numeroase dovezi ne atestă ca în anul 1938 la Harvard Cibernetica se ivise ca o surpriză și că în 1942 ea se afla abia la primele sale tatonări, la primele începuturi, cu o evidentă rămânere în urmă față de stadiul de maturitate ce fusese atins în alt centru universitar despre care vom vorbi în cele ce urmează.
  1. La Facultatea de Medicină a Universității din București?
Când medicii de la Harvard au început să discute probleme de Cibernetică la întrunirile și la banchetele lor lunare, Cibernetica deja apăruse sub numele de „Psihologie consonantistă" și fusese deja etalată pe 884 de pagini într-o carte scrisă în cea mai internațională limbă a anului 1938 și difuzată în lumea științifică printr-o prestigioasă editură din Paris (Maloine). Menționăm că atunci când, în vara anului 1937, această carte a intrat la tipar, cercetările autorului ei erau terminate, iar Cibernetica era constituită. Ea începuse a se înfiripa în România cu mai mult de zece ani înainte de a fi început să devină un subiect pentru discuțiile medicilor de la Harvard. Așadar, și până la proba contrarie, noi considerăm că „totul a început la Facultatea de Medicină a Universității din București" nu la aceea a Universității Harvard. Ne referim, bineînțeles, la Cibernetica teoretică generală, care a fundamentat și precedat apariția celorlalte ramuri specializate inclusiv pe cea tehnică. Ne referim la Cibernetica inițială și premergătoare, la Cibernetica medicilor de la Harvard dintre 1938 și 1944 - care a devenit și Cibernetică inginerilor de la Harvard, a fizicienilor, a matematicienilor și a psihologilor de la Institutul Tehnologic din Massachusetts. Ne referim - a nu se uita - la începuturile Ciberneticii și la începuturile erei cibernetice. Este ușor de înțeles că pentru generația care și-a format și definitivat structura intelectuală în sprijinul versiunii wieneriene, cu farmecele ei de legendă, este incomodă și dificilă schimbarea de optică ce li se propune. Ei se agață de argumentul „recunoașterii unanime” spre a rezista la vechile poziții fără să țină seama de faptul că recunoașterea a încetat de a mai fi unanimă în favoarea favoritului lor. S-a insinuat că în România lipseau laboratoarele modern utilate; că acestea se aflau numai la Harvard, la Massachusetts și în general în America, inclusiv în Mexic; că numai Norbert Wiener și dr. Rosenblueth au putut beneficia de aceste avantaje materiale și că numai ei puteau să producă știință cibernetică. Argumentul pare plauzibil: el este perfect valabil pentru Cibernetica tehnică cea mai superbă și mai spectaculoasă dintre fiicele ciberneticii teoretice generale. În schimb, acest argument este lipsit de orice valoare atunci când se vrea aplicat Ciberneticii inițiale Ciberneticii mame, Ciberneticii generale, generatoare a ciberneticilor derivate și specializate. Aceasta era o teorie despre creier și fizică, despre gândire și mașini, despre gândirea naturală și gândirea artificială. Ea pornea de la psihologie, de la fiziologia și fizica gândirii și pentru aceasta micul laborator cerebral portativ, care se analiza pe el însuși, aplicând apoi concluziile rezultate dincolo de el, era suficient sau în orice caz însutit mai folositor și mai indispensabil decât marile și luxoasele laboratoare gestionate de către miliardari.

S-a spus, mai bine de nu s-ar fi spus, că paternitatea Ciberneticii îi revine lui Robert Wiener fiindcă el a făcut experiențe cu dr. Rosenblueth. Dar, mai întâi trebuie să spunem că acele foarte îndoielnice și insignifiante experiențe voiau să demonstreze o concluzie prestabilită, pe care n-au reușit să o demonstreze. Ele pot fi clasate în categoria pseudo-experiențelor fără valoare dacă nu chiar cu valoare negativă. Al doilea, este că acele experiențe au fost efectuate în Mexic și scopul lor nu era științific, cât de interes personal, anume: să justifice vilegiatura și concediul de studii. Al treilea, și cel mai important, este faptul că acele pretinse experiențe au fost efectuate în vara anului 1945 (2,24-25) și în vara anului 1946 (2,27-28) deci la 3 și 4 ani după ce Cibernetica se născuse (în 1942) la Institutul Tehnologic din Massachusetts-MIT (2.19), la 7 și respectiv 8 ani după ce Cibernetica se născuse la Facultatea de Medicina a Universității Harvard, la 7 și respectiv 8 ani după ce Cibernetica fusese expusă pe larg în 884 pagini în „Psihologia consonantistă” de dr. Ștefan Odobleja, editată la Paris. Acele experiențe au fost sugerate și determinate de către Cibernetică la 8 ani după ce aceasta se născuse, dar nu din acele experiențe s-a născut Cibernetica. A se întemeia pe ele spre a stabili paternitatea lui Wiener în Cibernetică este cel puțin o colosală naivitate.

S-a mai insistat pe faptul că Cibernetica s-ar fi născut în America și că paternitatea revine lui Norbert Wiener, fiindcă numai el, acolo, a beneficiat de existența unei numeroase și selecte echipe, numai el a avut la dispoziție numeroși colaboratori și mijloace uriașe. Este adevărat că Norbert Wiener a profitat de rolul muncii și competenței a numeroșilor lui colaboratori (Rosenblueth. Bigelow, Pitts, Lewin, Shannon etc.). Prețioasa colectivitate de studiu constituia și întrunirile lunare de la Harvard, precum și întrunirile din 1944 și 1946, cu referatele și discuțiile lor. Rosenblueth și Wiener au exploatat și au folosit cu rezultate bune și constructive acest important capital de muncă. Ei au adus o contribuție importantă la dezvoltarea Ciberneticii, nu însă la nașterea ei, fiindcă întrunirile și munca în echipe au început abia după 1938, adică după ce Cibernetica se născuse și apăruse în carte tipărită. Nu este numai o simplă întâmplare faptul că istoria ciberneticii românești lua sfârșit și punea punct cercetărilor prin publicarea în carte a rezultatelor, în perioada 1938-1939.

De altfel, fără a nega eficiența muncii de cercetare în echipe, noi ținem să avertizăm contra supraestimării ei. Astfel, marele fiziolog Rosenblueth și cu marele copil minune Norbert Wiener au colaborat timp de 4 ani și timp de 4 ani au buchisit în cartea cu feedback (dacă nu au știut de ea, atunci cu atât mai rău) fără să-l zărească, nici măcar prin cele 70 de figuri care le săreau în ochi. Nu l-au putut nici măcar citi, necum descoperi, cu toată echipa lor, cu toți medicii lor de la Harvard, cu toți inginerii lor de la Institutul Tehnologic, cu toate discuțiile lor care se prelungeau și în cina cea de taină cu care se încheia întrunirea lunară.

Noi considerăm, că în anumite cazuri speciale, ca, de exemplu. în munca de sinteză și elaborare, care implica o mare concentrare a gândirii, meditația de unul singur în liniște și tăcere este incomparabil mai rodnică decât discuțiile și disputele în gălăgia și „fumăria”   unor întruniri în echipă. Cibernetica teoretică fiind operă de autoanalizare și gândire, de sinteze și unificări, era predestinată a se naște în liniște și izolare, ca operă a unui gânditor unic, nu ca operă a unor echipe în hărmălaia din incinta unui restaurant. Menționăm aici că adversarii noștri nu au curajul de a ne ataca direct și frontal; ei ne atacă indirect, insidios și pe la spate, publicând o avalanșă de articole elogioase la adresa lui Norbert Wiener, prin toate revistele (care li se pun ospitalier și fără ezitare la dispoziție), având grijă să-l laude pe el pentru ceea ce eu nu am avut (stipendii, laboratoare, biblioteci, echipe etc.) Răsturnând argumentația adversarilor noștri, vom spune că, dacă cu toate laboratoarele, informațiile, echipele și condițiile lor materiale, și dacă cu toate că având pe masa lor de lucru o cibernetică autentică și integrală, dacă au avut răgaz de 10 ani în plus (1938-1948) și dacă acestea nu au putut să producă decât acel avorton de cibernetică teoretică din 1948, atunci cohortelor de savanți ale lui Norbert Wiener li se potrivește prea bine dictonul „parturiunt montes, nascetur ndiculus mus”.

Tactica adversarilor noștri constă în a elogia fără rezerve pe Norbert Wiener, cu adorație ca față de un semizeu, păstrând în același timp o desăvârșită tăcere asupra contribuției noastre, și practică o apologie în stil pur bisericesc, evitând prezicerile, cultivând afirmațiile vagi și ermetice întocmai ca și maestrul lor, adversarii noștri camuflați mânuiesc cu dexteritate probabilistica: numai Wiener avea (cu ce să facă), numai Wiener era (în stare să facă), numai Wiener putea (să facă) cu subînțelesul că eu nu puteam să fac Cibernetică. Cu atât mai bine, dacă nu puteam și dacă, totuși, am făcut-o.

Am încercat în cele de mai sus să resping prin argumente logice câteva din insinuările, sofismele și probabilismele adversarilor mei. Dar, în ultimă instanță cel mai tare argument este cartea mea, dovadă faptică, mai convingătoare decât orice raționament pentru cei de bună credință. Cât despre ceilalți … numai de bine!
 
1 august 1978, Ștefan Odobleja, Drobeta-Turnu Severin
 
Prelucrare de Conf. dr. Marin Vlada, coord. proiectului ROINFO, membru titular CRIFST
Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Academia Română
Proiectul ROINFO “Romanian Informatics”
Fundația "Ștefan Odobleja" Drobeta-Turnu Severin

REFERINȚE:
  1. Ing. Ștefan Odobleja, Destinul unui vizionar - Ștefan Odobleja, Editura: Publicitaria, ISBN: 978-973-0-23542-5, 2017, 210 pag.
  2. Ștefan Odobleja, Introducere în Logica rezonanței, ed. II, 2003 Ediție îngrijită de acad. Alexandru Surdu, prefață de Constantin Noica, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1984, 204 pag.
  3. Liceul „Ștefan Odoblej” a Drobeta-Turnu Severin, Centenar Ștefan Odobleja, O viață – un destin, Editura Radical, 2002
  4. Site Ștefan Odobleja, https://odobleja.ro/
  5. Finalizarea Bibliotecii digitale “Ștefan Odobleja”,     
 
Despre Marin Vlada:

Marin Vlada s-a născut la 12 iunie 1953, în Movila Verde, jud. Constanța. A absolvit Liceul Industrial Energetic din Constanța (1968-1973), cu durată de 5 ani. După admiterea la Facultatea de Matematică a Universității din București a efectuat stagiul militar termen redus (8 luni) – în acel an, în România a început efectuarea stagiului militar, înainte de facultate și nu după absolvirea facultății. A absolvit Facultatea de Matematică a Universității din București (1974-1978), promoția de informatică cu un număr mare de studenți în anul I (115). A absolvit anul V de specializare la Grupa „Limbaje specializate” (1978-1979). În anul 1998 a susținut Teza de doctorat: „Modele pentru explorarea bazelor de cunoștințe și aplicații în inteligența artificială", la Facultatea de Matematică, Universitatea din București, conducător științific prof. dr. Ion Văduva.
Poziții academice: la Centrul de Informatică și Organizare (CINOR), programator (1979-1984), prin repartiție guvernamentală (1979); la Centrul de Calcul al Universității București (CCUB - Facultatea de Matematică, programator/programator pr. III (1984-1992); la Catedra de Matematici aplicate și Informatică, Facultatea de Chimie, lector titular (1993-2001), conferențiar (2001-2018), profesor asoc. la Facultatea de Matematică și Informatică, din 1992; cercetător științific II la Centrul de Cercetări în Informatică, Facultatea de Matematică și Informatică, din 2006. Din anul 2016 este membru titular CRIFST (Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii), Academia Română.

Citește și:

#citeșteDobrogea În premieră despre creație, învățare și organizarea minții - Testamentul dr. Ștefan Odobleja pentru tineri

 


Galerie foto:


Comentarii








Cele mai recente postari