Stiati ca...? Se împlinesc 41 de ani de când Ilie Năstase a câştigat turneul de tenis de la Roland Garros
Stiati ca...?: Se împlinesc 41 de ani de când Ilie Năstase a câştigat turneul de tenis de la Roland Garros
05 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1512
Marime text

Ilie Năstase s-a născut la Bucureşti, într-o familie numeroasă, iar terenul de tenis, aflat în apropierea casei sale, era locul lui de joacă preferat. Acest sport a reprezentat o preocupare continuă pentru Năstase, care a participat, la vârsta de 12 ani, la primul turneu de tenis, unde a fost învins cu 6-0. S-a înfuriat şi ambiţionat, iar un mai târziu, a câştigat campionatul naţional de tenis.
Tot atunci, l-a întâlnit pe Ion Ţiriac, care, la acea vreme, avea 20 de ani. Năstase, alături de tenismenul Ion Ţiriac, a fost finalist al Cupei Davis în 1969, 1971 şi 1972. A fost, de două ori, numărul unu mondial, în 1972 şi 1973, şi a fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului“. În decursul carierei, a câştigat 57 de titluri la simplu şi trei la dublu.
Într-un top realizat de Tennis Magazine, în anul 2005, Ilie Năstase s-a clasat pe locul 20 în lista „40 cei mai buni jucători de tenis din ultimii 40 de ani“. Sportivul s-a retras din tenis la vârsta de 39 de ani. Printre realizările sale se numără şi înfiinţarea Academiei de Tenis „Ilie Năstase“, care se ocupă cu selectarea şi pregătirea copiilor ce doresc o carieră în acest sport.
Sursa foto: ampress.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii