Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:08 19 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate Caisa, efectul tonic asupra tenului

ro

31 Jan, 2015 00:00 904 Marime text
Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris; Prunus armeniaca.

Prezentare. Caisul este, de multă vreme, un arbore comun în spaţiul românesc. Pom fructifer, face parte din familia rozaceelor. Originar din China, caisul s-a răspândit în toată lumea, fiind aclimatizat, de foarte multă vreme, și  în Europa de sud-est. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. Frunzele sunt de formă ovală, cu marginile fin crestate. Caisul înflorește primăvara, aspectul său fiind foarte frumos, de strai de sărbătoare. Se  spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului, ci și mireasma florilor sale. Fructele, aromate și apetisante, sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată, deci, încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. Se consumă și sub formă de suc, compot sau  fructe uscate.
 
Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu, fier, potasiu, fosfor, fluor, cobalt, brom, magneziu), levuloză și glucoză și, mai ales, vitamine – B1, B2, C și, în cantităţi însemnate, vitamina A.

Întrebuinţări. Caisa are o valoare energetică semnificativă, fiind hrănitoare și lesne digerabilă. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante, dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor,  rahitismului, întârzierilor de creștere, asteniilor, insomniilor și chiar în stări depresive. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală,  fiind, totodată, astringente și diuretice. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei, cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

Ti-a placut articolul?

Comentarii