Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Nicolae Labiş – Am uitat

ro

29 Jun, 2015 00:00 2465 Marime text
Am uitat să fiu deştept
Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.
 
Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

Despre Nicolae Labiş

Fiul învățătorilor Eugen şi Ana-Profira, Nicolae Labiş s-a născut pe 2 decembrie 1935, în Poiana Mărului, comuna Mălini. Supranumit „buzduganul unei generaţii” de către criticul Eugen Simion, Nicolae Labiş, după absolvirea şcolii primare din satul natal, a urmat studiile liceale la Fălticeni şi la Iaşi. Debutul publicistic a avut loc la vârsta de 15 ani, în ziarul „Zori Noi” din Suceava.
 
După absolvirea cursurilor Şcolii de Literatură „M. Eminescu” din Bucureşti, devine redactor la „Contemporanul”, apoi la „Gazeta literară”. Volumul de debut, intitulat „Primele iubiri”, este singurul tipărit în timpul vieţii.
 
În anul 1956, în urma unui grav accident, Nicolae Labiş se stinge din viaţă, la vârsta de 21 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Bellu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii