Lumea poeziilor George Topîrceanu - Toamna în parc
Lumea poeziilor: George Topîrceanu - Toamna în parc
10 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
6169
Marime text
6169
Marime text
Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea mïnoră...
Despre George Topîrceanu
George Topîrceanu s-a născut la Bucureşti, pe 20 martie 1886. A fost poet, prozator, memorialist şi publicist, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
A debutat încă din liceu, la 19 ani, când a publicat primele sale încercări literare, sub pseudonimul „G. Top”, la revista umoristică Belgia Orientului. În 1916, a debutat editorial cu volumele „Balade vesele” și „Parodii originale”.
În 1912, se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un băiat, Gheorghe, însă căsnicia lor nu a durat. Ulterior, se înfiripă o poveste de dragoste discretă între Topîrceanu şi poeta Otilia Cazimir.
George Topîrceanu s-a stins din viaţă pe 7 mai 1937, în casa lui Demostene Botez, la Iași.
Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


