Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Tu, frunza înmugurită

 Copacul, tăcut, golit, epuizat,
 uitat în bătaia vântului,
 şi-a ridicat braţele lungi
 spre mâinile lui Dumnezeu.
 Are nevoie de ploile Lui,
 are nevoie de privirile Lui,
 are nevoie de suflările Lui,
 are nevoie de-atingerile Lui.
 
 - Închide ochii! Fii, tu, frunza
 copacului din mine
 înălţat până la cer, până la cer!
 Fii, tu, frunza înmugurită, 
 fii, tu, frunza înverzită, 
 fii, tu, frunza înroşită,
 fii, tu, frunza în galben-suspin tivită, 
 în paşi de dans, plutind halucinant,
 irepetabila clipă!  
 
 Lasă-te purtat, cu fiecare frenetic ceas,
 cu fiecare nou pas, liber,
 improvizând, pe scena vieţii,
 dându-i un sens,
 fără text, fără rol, fără sufleur,
 sub ploi şi capricii, pe cărările
 albite de vise, iubire şi dor!
 
 Priveşte, acum, totul,
 respir-adânc taina cerului din noi
 şi-ascultă-i cântecul! 
 Simţi bucuria sevelor,
 tu, frunza copacului nostru?

Despre Irina Lucia Mihalca

Originară din Piatra Neamţ, poeta Irina Lucia Mihalca s-a născut pe 5 mai. În prezent, locuieşte în Bucureşti. Pentru artistă, poezia „are puterea de a ne transpune din lumea înconjurătoare, limitată, într-o lume interioară, a fanteziei veşnice, transformând, ceea ce este imposibil în realitate, în a fi posibil în imaginaţie”.
 
De asemenea, poezia, a mai spus poeta, „este vocea omului şi a pământului, e drumul căutării după iubire, frumos şi lumina vieţii, folosind imaginaţia, amestecând realul cu lumea interioară din subconştient, conferind noi forme, înnobilând şi îmbogăţind cu noi semnificaţii interioare”.