Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:32 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astrocafe.ro Atmosfera astrală Octombrie 2018. Redefiniri sufletești

ro

03 Oct, 2018 10:16 499 Marime text
Atmosfera lunii Octombrie este dinamică, interesantă, astfel că vom fi atrași într-un carusel de evenimente și emoții variate, deloc de neglijat. Este nevoie să fim în continuare vigilenți, atenți la tot ce se petrece în jurul nostru și să ne implicăm serios în tot ce ne este util.
Este vremea alegerilor corecte, în sensul că ar fi bine să ne implicăm numai în acele activități și relații care ne împlinesc și care ne ajută să progresăm în vreun fel. Nu mai este nici timp și nici loc, pentru frivolități, tergiversări, indecizii sau oscilații.

Trebuie să ne gândim foarte clar ce anume ne dorim, ce nevoi sufletești avem și cum să le dăm curs, însă raportându-ne și la cei dragi din preajma noastră. Este mai bine să ne fericim întâi pe noi, pentru că abia apoi îi putem mulțumi sau ajuta și pe ceilalți.
Șase evenimente astrale își vor lăsa amprenta asupra noastră în mod foarte vizibil, atât la nivel mental, sufletesc, emoțional, cât și la nivel material. Este vorba despre revenirea lui Chiron în Semnul Peștilor, intrarea în mișcare aparentă retrogradă a planetei Venus în Semnul Scorpionului, momentul de Lună nouă în Semnul zodiacal al Balanței, intrarea lui Mercur în Semnul Scorpionului, intrarea Soarelui tot în Scorpion și momentul de Lună plină în Semnul zodiacal al Taurului.

Cele mai active Semne zodiacale sunt Scorpionul, Vărăsătorul, Taurul și Peștii. Deci, nativii acestor Zodii și cei cu marcaje natale în aceste Semne vor resimți puternic aceste influxuri astrale și se vor bucura, din plin, de o serie de lămuriri, rezolvări, situații inedite pe domeniile de viață și activitate reprezentate de aceste Semne zodiacale.
În Semnul Vărsătorului se află în continuare Luna neagră, Marte și Nodul Sud al Lunii, marcaje periculoase care duc spre acțiuni incorecte, frivole, extravagante, chiar ilicite. Tentația de a construi viitorul pe concepții inedite, utopice, fără suport moral, material, emoțional real și util este mare și dificil de controlat.
Revenirea planetoidului Chiron în Semnul Peștilor readuce în atenție nevoia de a ne cufunda într-un sistem de credințe autentic, de a ne detașa de tot ce este lumesc și efemer și de a ne îndrepta gândurile și, în limita posibilităților, faptele spre acele acțiuni care ne înobilează sufletul, ne liniștesc mintea și ne calmează emoțiile. Artele, terapiile așa-zis neconvenționale, relațiile cu oameni erudiți ne sunt de bun augur și ar fi foarte bine dacă le-am folosi din plin.
Pe 3 Octombrie, Venus aflată în Scorpion începe să-și încetinească, aparent, viteza, astfel că pentru noi pământenii, până pe 8 Octombrie, când mișcarea sa aparent retrogradă ia avânt, este o perioadă instabilă, punctată cu bizarerii, un soi de graniță între ce a fost, ce este și ce se conturează să fie în plan sentimental, sufletesc și emoțional.
Vrem, nu vrem, ne vom revizui sentimentele, vom fi tentați să căutăm răspunsuri în lumea nevăzută și să ne uităm dincolo de aparențe. Ceea ce vom afla sau vedea este posibil să ne displacă foarte mult, însă nu vom mai putea trece cu vederea sau tolera nimic din ceea ce este fals, ambiguu sau nepotrivit nouă.
Este vremea desecretizării unor informații, atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv. Jupiter aflat și el Scorpion, împreună cu Mercur din 10 ale lunii și cu Soarele din 23 Octombrie vor scoate la lumină situații, subiecte, informații bulversante, ca și cum o perdea se ridică și totul este la vedere.

Cu Venus retrogradă în Scorpion este bine să ne revizuim în primul rând conceptele, dorințele privitoare la gelozie, posesivitate sentimentală și materială, manipulare, dominare, emoții exacerbate, secretizare. De asemenea va intra în discuție și segmentul financiar, fiind o perioadă bună numai pentru revizuirea planurilor și investițiilor financiare.
Din aceste perspective, relațiile sentimentale vor fi destul de răscolite, iar unele vor lua turnuri nebănuite. De evitat pe tot parcursul lunii Octombrie, implicarea în relații noi, dialogurile (dar și acțiunile propriu-zise) despre logodnă, căsătorie, investiții financiare, copii!
Mercur se mișcă foarte repede în această lună, parcurgând trei Semne zodiacale și anume: Balanța până în dimineața zilei de 10 Octombrie când se mută în Scorpion, iar în dimineața ultimei zile a lunii, pe 31, se mută în Săgetător. Astfel, mentalul nostru va parcurge o gamă largă de fluctuații, de la armonioasa și dornică de relații Balanța, la misteriosul și susceptibilul Scorpion, până la frenezia și expansiunea oferită de Săgetător. De aici și ușurința cu care stările noastre de spirit se vor schimba rapid, uneori fără să putem ține cu pasul cu gândurile noastre.

Faza de Lună nouă se construiește pe 9 Octombrie în Semnul Balanței, moment în care Mercur se pregătește să părăsească acest Semn. Guvernatoarea Semnului Balanță, Venus deja se află în mișcare aparent retrogradă în Scorpion, astfel că tot ce ține de Balanță, adică echilibru, armonie, relații este perturbat, suspus reevaluărilor, redefinirii și povestea este de lungă durată. Agresivitatea este accentuată, graba și oscilațiile la cote înalte, astfel că avem nevoie de autocontrol, răbdare și discernământ.
Foarte tensionat este capitolul financiar, astfel că de la acest moment vor începe o serie de fluctuații financiare, legislative, revenire asupra unor decizii financiare, fiind posibilă destrămarea unor înțelegeri, care până nu demult erau considerate sigure.

Faza de Lună plină se formează în Semnul Taurului pe 24 Octombrie, moment în care se va încheia, cumva ceea ce începe la faza de Lună nouă de pe 9 ale lunii. De această dată va intra în scenă segmentul muncii, respectiv rediscutarea condițiilor de muncă în toate sectoarele de activitate, iar consecințele lor se vor vedea în plan financiar pe termen lung.
De asemenea, sănătatea poate fi unul din segmentele vziate, în sensul că pot apărea informații foarte importante, descoperirea sau desecretizarea unor remedii fabuloase pentru boli deosebite. Dar, în paralel, este posibilă și informarea asupra unor noi boli noi, mai ales infecțioase.
Zilele și intervalele care au o încărcătură energetică deosebită, tensionată sunt 1, 3, 8 – 12, 14 – 19, 23 – 26, 28. Răbdare, prudență, de evitat deciziile și dialogurile importante!
Concluzionând, ambientul lunii Octombrie ne predispune la noi începuturi, chiar dacă este vorba despre revizuirea unor situații, relații, concepții existente de multă vreme. Însă este vorba despre începutul unui proces de revigorare, curățare, lămurire, desecretizare și punerea pe un alt făgaș a vieții noastre.
Cugetarea lunii OCTOMBRIE: Limba rațiunii va fi auzită dacă trece prin inimă. –  J. J. Rousseau
astrolog Anca Stoica

Ti-a placut articolul?

Comentarii