Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Mondială pentru Asistenţă Umanitară, marcată pe 19 august

ro

19 Aug, 2019 08:38 1207 Marime text
Data de 19 august a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008 şi a rămas în calendar drept Ziua mondială pentru asistenţă umanitară.

În 2003, aceasta a fost ziua în care Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi reprezentantul special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni umanitare în Irak, alături de alţi 21 de asistenţi umanitari. Peste 100 de asistenţi umanitari au fost răniţi.

Această zi are o dublă semnificaţie: de a evidenţia eforturile celor care îşi riscă în mod dezinteresat viaţa şi sănătatea pentru a-şi ajuta semenii aflaţi în situaţii extreme, precum şi de a atrage atenţia asupra faptului că milioane de oameni au nevoie de asistenţă umanitară.

Ediţia din 2019 a Zilei mondiale pentru asistenţă umanitară este dedicată femeilor implicate în acţiuni umanitare din zonele de criză de pe mapamond.
 
Sub titlul "#WomenHumanitarians", campania gândită de ONU urmăreşte atât să le fie recunoscătoare femeilor care ajută victimele nevinovate ale conflictului din Afganistan sau victimele lipsei de alimente din zona de tranziţie Sahel din Africa, cât şi să atragă atenţia asupra femeilor ce sunt, la rândul lor, victime în Africa Centrală, Sudanul, Siria sau Yemen.

Potrivit ONU, "femeile reprezintă un procent mare dintre cei care îşi riscă viaţa pentru a-i salva pe alţii. De multe ori, ele sunt primele care se implică şi ultimele care pleacă. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de femei pentru a consolida asistenţa umanitară globală", arată www.un.org.


Sursă foto: Facebook United Nations OCHA

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii