Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:39 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânăr reținut după ce a încercat să își ucidă fosta iubită. Suspectul a atacat-o pe tânără când aceasta a oprit mașina

ro

06 Feb, 2018 16:04 488 Marime text
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 05 februarie 2018 reţinerea inculpatului Traşcă Dumitru Cătălin şi punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.
 
La data de 6.02.2018, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
 
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 31.01.2018, în jurul orei 19,30, inculpatul a blocat drumul comunal ce face legătura între DJ 678H din comuna Galicea şi satul Vlăduleşti, din comuna Stoileşti, jud. Vâlcea prin aşezarea unor tufe de arbuşti pe suprafaţa drumului public, cunoscând că pe acesta urma să se deplaseze persoana vătămată C.M.A. la volanul unui autoturism, cu intenţia de a o determina pe persoana vătămată să oprească autoturismul şi să o agreseze astfel în scopul de a-i suprima viaţa.

Potrivit anchetatorilor, după ce persoana vătămată a oprit autoturismul, nemaiputând să-şi continue deplasarea, în momentul în care a coborât din autoturism, în încercarea de a elibera drumul public, inculpatul s-a năpustit asupra acesteia, strângând-o de gât, încercând să o sugrume, iar pe fondul rezistenţei şi opunerii victimei, a încercat să-i suprime viaţa cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, acte de agresiune care au fost exercitate atât în interiorul autoturismului, cât şi pe câmpul de pe marginea drumului public, la circa 15 - 20 metri de locul unde se afla oprită maşina, unde autorul a condus-o pe persoana vătămată în încercarea de a duce la îndeplinirea rezoluţia infracţională, actele de agresiune încetând ca urmare a intervenţiei unui martor.

În aceste împrejurări, persoanei vătămate i-au fost produse leziuni traumatice atât la nivel cervical, cât şi la nivelul feţei, abdomenului şi a membrelor superioare şi care necesită 12 - 14 zile de îngrijiri medicale de la producere.
 
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea - Serviciul de Investigaţii Criminale.
 
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
 

”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au transmis procurorii.

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii