Crimă în județul Iași! Un bărbat este suspectat că și-a ucis tatăl
Crimă în județul Iași! Un bărbat este suspectat că și-a ucis tatăl
104
Marime text
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.I., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: omor sub forma violenței în familie. Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 25.07.2026 spre 26.07.2026, în timp ce inculpatul V.I. se afla împreună cu tatăl său V.C. în pădurea „Valea Carului”, din proximitatea com. Mogoșești, jud. Iași, pe fondul unui conflict spontan inculpatul V.I. a exercitat acte de agresiune fizică asupra tatălui său V.C., pe care l-a lovit cu un obiect tăietor-înțepător (cuțit) la nivelul feței, membrelor superioare şi, hemitorace, apoi inculpatul i-a comprimat și căile respiratorii superioare ale victimei (a sugrumat-o), acțiune care a condus la decesul persoanei vătămate.
PRECIZĂRI:Pentru identificarea, prinderea autorului infracţiunii şi administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a beneficiat de sprijinul important al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale. Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale şi că trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecarea cauzei, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“ - conform procurorilor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


