Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de amenzi au fost aplicate de polițiștii locali din Constanța săptămâna trecută. Ce nereguli au sancționat agenții

ro

24 Sep, 2018 14:01 974 Marime text
În perioada 17.09.2018-23.09.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locala Constanța au acționat în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza de competență materială și teritorială. 

Potrivit reprezentanților Direcției Generale Poliția Locala Constanța au fost aplicate 1028 (254 înregistrate în aceeași perioadă a anului 2017) amenzi contravenționale în valoare totală de 293.020 lei.

Redăm cu titlu de exemplu faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 64 ( 32 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 17.09.2017-23.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 304 ( 95 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 17.09.2017-23.09.2017) abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din municipiul Constanța;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 263 ( 37 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 17.09.2017-23.09.2017) fapte antisociale legate de menținerea curățeniei, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare;
• OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi – 1 persoană a fost amendată contravențional cu suma de 1.500 lei
• Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 351 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil;
• Legea nr.12 / 1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite:  au fost încheiate 4 ( 10 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 17.09.2017- 23.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit și s-au dispus 2 măsuri complementare de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
• Legii 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic- 2 constănțeni au fost amendati contravențional cu suma de 1000 lei fiecare pentru că au făcut grătar pe domeniul public;
• HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 16 ( 1 sancțiune contravențională înregistrate în perioada 17.09.2017- 23.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
• Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție - 10  (6 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 17.09.2017- 23.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.

”În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.
De asemenea, au  fost constatate 5  infractiuni.
Toate cazurile au fost predate spre competență și soluționare instituțiilor abilitate să cerceteze faptele săvârșite cu încălcare normelor de drept penal. 


Activitățile de verificare și control se vor derula în continuare, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a instituției Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!” - au mai transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locala Constanța. 

Sursa foto: Poliția Locală Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii