Procurorii DNA au extins urmărirea penală față de trezorierul unui partid politic. Ce acuzații i se aduc
Procurorii DNA au extins urmărirea penală față de trezorierul unui partid politic. Ce acuzații i se aduc


Potrivit DNA, în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupe) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.
„Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au transmis procurorii DNA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp