Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:52 05 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sorin Grindeanu, după desemnarea noului premier- „PSD nu va da voturi în alb pentru pentru o construcție care să însemne o nouă aventură politică”

ro

05 Oct, 2026 21:32 207 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Sorin Grindeanu
Președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, reacționează după desemnarea unui nou candidat Luca Niculescu, pentru funcția de prim-ministru și afirmă că formațiunea nu va susține automat noua propunere.

Grindeanu susține că noua nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan „continuă să sfideze matematica parlamentară”, în condițiile în care, potrivit liderului PSD, aceasta nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile.

„După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui”, a transmis Sorin Grindeanu.

Liderul PSD a anunțat că partidul își va analiza poziția în cadrul unei ședințe a Biroului Permanent Național, programată pentru marți.



Reacția lui Sorin Grindeanu
 

Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară.

După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui.


Partidul Social Democrat ia propriile decizii. De aceea, mâine vom avea o ședință a Biroului Permanent Național în care vom analiza această propunere.

Da! România are nevoie urgentă de un guvern care să schimbe direcția greșită a țării, să facă rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027.

Dar PSD nu va participa și nu va da voturi în alb pentru o construcție care să însemne o nouă aventură politică.

Prim-ministrul desemnat trebuie să spună public cum vrea să arate Guvernul și care sunt principalele măsuri pe care le are în vedere pentru redresarea economiei și protejarea puterii de cumpărare a oamenilor, cu menținerea țintelor de deficit.


Altfel, dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, cred că nu mai rămâne altă cale pentru a repune România pe drumul corect decât să mergem la alegeri anticipate.

Îmi doresc să punem punct României interimatelor!


Tags: Nicușor Dan, Sorin Grindeanu


Ti-a placut articolul?

Comentarii