Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Probleme tehnice la aeronava prezidentiala

ro

11 Dec, 2008 14:25 808 Marime text

Plecarea preşedintelui Traian Băsescu la lucrările Consiliului European de la Bruxelles a fost amânată, pentru câteva zeci de minute, din cauza unei defecţiuni tehnice la aeronava cu care acesta trebuia să se deplaseze. Primelor investigaţii efectuate la aeronava Boeing 707 evidenţiază că aceasta nu corespunde parametrilor tehnici normali pentru un asemenea zbor. Asta în condiţiile în care în cursul zilei de ieri aeronava fusese verificată de către o comisie tehnică aparţinând Romavia, ai Ministerului Transporturilor şi ai SPP.

Pe lângă aceste verificări, s-a efectuat şi un zbor de control, de aproape o oră după care nava a fost sigilată. Surprinzător, în cursul acestei dimineţi, înainte de plecarea s-a constatat că unul dintre aparatele de la bord nu funcţiona în parametri normali. În aceste condiţii limită, a fost aleasă o aeronavă de rezervă care este verificată, preşedintele fiind nevoit să  renunţe la aeronava prezidenţială pregătită pentru acest zbor şi să decoleze cu cea de rezervă. Veche de 35 de ani, aeronava prezienţială, cu probleme aparţine Romavia, are o vechime de 35 de ani şi trebuia de mult înlocuită. Prima propunerea a fost făcută de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii