Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:13 14 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Caravana Concurenței”, eveniment organizat de Consiliul Concurenței în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța

ro

14 Oct, 2025 16:35 145 Marime text






 Vineri, 17 octombrie 2025, începând cu ora 11.00, la sediul Consiliului Județean Constanța , se va desfășura evenimentul ”Caravana Consiliului Concurenței”, organizat de Consiliul Concurenței în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța.


Evenimentul are ca principale obiective consolidarea cooperării instituționale dintre autoritățile publice centrale și locale, diseminarea culturii concurenței, analizarea evoluției mediului concurențial din regiunea Sud-Est, implementarea de către autoritățile locale și mediul de afaceri a bunelor practici în domeniul concurenței și ajutorului de stat.

Evenimentul urmărește susținerea proiectelor de dezvoltare locală și protejarea bunăstării cetățenilor, obiective strategice asumate în comun atât de administrația publică centrală cât și de cea locală. Astfel, într-un context economic caracterizat de multiple provocări și transformări structurale, întărirea parteneriatelor și consolidarea mecanismelor de colaborare între instituțiile statului devin condiții esențiale pentru asigurarea rezilienței comunităților locale și valorificarea oportunităților de dezvoltare la nivel local, regional și național. 

„Caravana Concurenței”va avea loc în data de vineri, 17 octombrie 2025, începând cu ora 11.00, la sediul Consiliului Județean Constanța – Sala „REMUS OPREANU, situat în municipiul Constanța, Bulevardul Tomis nr.51, Județul Constanța.




Citește și
Val de procese împotriva Consiliului Județean Constanța. Funcționarii publici contestă dispozițiile de reorganizare


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii